Anul școlar viitor, peste jumătate din clasele a IX-a vor fi dedicate filierei tehnologice și învățământului profesional

În anul școlar 2025-2026, la nivelul județului Bistrița-Năsăud ar urma să fie înființate 116 clase de a IX—a. Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, planul de școlarizare – deocamdată la nivel de propunere – arată că o ponderte de 45,69% din clase sunt rezervate filierelor teoretic și vocațional, iar 54,31%  - filierei tehnologice și învățământului profesional. 

În clase de liceu ar urma să fie cuprinși 2144 elevi, iar în învățământul profesional  - 720 elevi.

PROPUNERE PLAN ȘCOLARIZARE 2025 -2026 – clasa a IX-a nivel liceal și învățământ  profesional

  1. Filiera teoretică  40 clase  – 34,48% - 1040 elevi
  2. Filiera vocațională 13 clase –  11,20% - 312 elevi
  3. Filiera tehnologică liceu 33 clase – 28,44% - 792 elevi
  4. Învățământ profesional 24,5 clase – 21,12% - 588 elevi
  5. Învățământ dual – 5,5 clase -  4,74% - 132 elevi

                  *** 

Per total, în anul școlar 2025-2026,  învățământul liceal va însemna 336 clase cu 8365 elevi, dintre care 342 clase în limba română  - 8141 elevi, 8 clase cu predare  în limba maghiară - 137 elevi și patru clase cu predare în limba germană - 87 elevi.

Planul de școlarizare include și patru clase de seral de clasa a IX-a - cu 112 elevi, în creștere cu 2 clase față de anul școlar în curs, și șase clase de a XI-a - 168 elevi.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5