O tânără de 28 de ani, din Bistrița, administrator al unui salon de coafură, cercetată pentru infracțiuni economice. Pecheziții în Bistrița-Năsăud și Cluj
La data de 9 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bistrița-Năsăud au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județele Bistrița-Năsăud și Cluj, pentru documentarea activității infracționale într-un dosar penal de natură economică, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.
La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor înscrisuri și documente relevante pentru cauză.
Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada martie 2022 – august 2023, o femeie de 28 de ani, din Bistrița, administrator al unei societăți comerciale care are ca activitate principală coafură și alte activități de înfrumusețare, ar fi reținut/încasat și nu ar fi plătit, impozitele și/sau contribuțiile prevăzute de lege. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin comiterea faptelor este în sumă de 22.959 de lei.
Totodată, în cursul zilei de ieri, 9 iulie, pe numele femeii de 28 de ani, bănuită de comiterea faptelor, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, persoana în cauză fiind condusă la sediul Polției pentru audieri.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute de lege, prevăzută de Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Activitățile de ieri au beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Cluj, al luptătorilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud și Cluj și al criminaliștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bistrița-Năsăud și Cluj.
Citiţi şi:
- AJFP BN: Atenţie la prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale! Sunt în vigoare din 1 martie 2022!
- Şase luni de închisoare pentru un bărbat din Şanţ, pentru abandon de familie!
- 30 de percheziții în desfășurare, într-un caz de evaziune fiscală, în Bistrița-Năsăud și Bihor
- Alte 3 percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări şi alcool
- Bărbat din Ilișua, încarcerat pentru abandonul de familie!
Adaugă comentariu nou