( Video) Vrednic este! Părintele dr. Emanuel Vidican, noul preot slujitor al Parohiei Ortodoxe ,,Sfântul Ioan Botezătorul" din Bistrița
Lun, 07/21/2025 - 12:26
Duminica în care l-am prăznuit pe Sfântul Prooroc Ilie a însemnat prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioşii de la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bistrița, care și-a întâmpinat noul păstor spiritual. Părintele Emanuel Vidican va sluji de acum alături de preotul paroh Ioan Bujor și cu părintele Alexandru Vidican, cel care a condus Protopopiatul Bistrița timp de 24 de ani și care este îmbisericit la această parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de părintele protopop dr. Marius Pintican, înconjurat de un sobor de preoți, de mare vibrație emoțională a fost momentul când i-au fost înmânate tânărului preot Sfânta Scriptură, Crucea şi Cheia Bisericii, elemente simbol, fundamentale pentru orice început de carieră duhovnicească în orice parohie, părintele protopop încurajându-l cu vorbe înțelepte pe noul drum.
La slujbă au participat prefectul județului, Teofil Ciorbă, primarul Bistriței, Gabriel Lazany, directorul CJC BN, Alexandru Pugna, preşedintele Sociatăţii Scriitoirlor BN, Menuţ Maximinian, mulţime de credincioşi, biserica fiind arhiplină.
Îi dorim părintelui Emanuel slujire îndelungată, mult har şi dar dumnezeiesc în conducerea turmei cuvântătoare încredinţată în drumul spre mântuire. Să-i păstorească pe enoriaşi înţelept, responsabil şi cu multă smerenie şi înţelegere. Aşa cum a văzut în familia în care a crescut și cum a făcut și până acum în toate proiectele frumoase!
...
Părintele Emanuel Cristian Vidican este noul preot slujitor al Parohiei Ortodoxe ,,Sfântul Ioan Botezătorul" din Bistrița, Protopopiatul Bistrița.
În duminica a 6-a după Rusalii, 20 Iulie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul, părintele Emanuel Cristian Vidican a fost prezentat credincioșilor prezenți în număr mare la Sfânta Liturghie în biserica parohială.
Instalarea în demnitatea de slujitor al comunității parohiale a fost împlinită de către părintele protopop Ioan Marius Pintican, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Cu această ocazie i-au fost înmânate Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheia bisericii.
Părintele Emanuel Cristian Vidican s-a născut în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în data de 3 decembrie 1986.
Este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, promoția 2010.
Absolvent al Facultății de Drept “Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca.
Absolvent al Școlii doctorale ”Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca – unde în anul 2020 a susținut Teza de Doctorat cu titlul: “Importanța Omiletică a Cazaniilor Românești” sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Univ. Vasile Gordon.
Este autor a 2 cărți: ”Importanța Omiletica a Cazaniilor Românești” – Ed. Renașterea – 2022; ”Îmbisericirea medicinei” – Ed. Nostra Nosa – Bistrița – 2024.
Dn anul 2011 este căsătorit cu Alexandra Duna (Vidican) și au 3 copii: Maria, Alexandru și Ioana Ecaterina.
A fost hirotonit preot de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei în anul 2012 ca preot misionar la Protopopiatul Ortodox Român Bistrița. Din anul 2014 până în prezent este și secretarul Protopopiatului Ortodox Bistrița.
De-a lungul anilor a fost implicat în numeroase activități pastoral-misionare ale Bisericii, având frumoase realizări.
La parohia bistrițeană, părintele Emanuel va sluji împreună cu preotul paroh Ioan Bujor și cu părintele Alexandru Vidican, cel care a condus Protopopiatul Bistrița timp de 24 de ani și care este îmbisericit la această parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Biserica Ortodoxă cu hramul ,,Sfântul Ioan Botezătorul" este situată pe strada Mărășești Nr. 3-5. Parohia a fost înființată în anul 2000, cel care a format comunitatea parohială fiind preotul paroh Ioan Bujor. În momentul de faţã lucrările la biserică sunt într-un stadiu avansat, având exteriorul finalizat, urmând ca lucrările din interior să fie executate în perioada următoare.
În numele preoților bistrițeni, îl felicităm și îi urăm sănătate și slujire rodnică spre folosul tuturor credincioșilor și spre Slava lui Dumnezeu!
Protopopiatul Ortodox Român Bistrița
Video aici:
Citiţi şi:
- Bani pentru şapte unităţi de cult din municipiul Bistriţa. Cele mai multe fonduri merg pentru lucrările de conservare şi restaurare a Bisericii de la Coroana
- Pr. Emanuel Vidican, o lucrare științifică în premieră despre Cazania românească
- Vezi ce unităţi de cult din municipiul Bistriţa vor beneficia de sprijin financiar de la Consiliul Local Bistriţa!
- Teofil Tia conferenţiază la Bistriţa
- Municipalitatea repartizează 1,3 milioane lei pentru 10 unităţi de cult din Bistriţa
Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 13:26
Datele de la care se vor putea face programări în Policlinica Bistrița, pentru luna octombrie Vin, 12:49
Cum va arăta prima zi de școală: „careu”, cu flori, politicieni sau o reuniune cu elevii în clase? Cultura
Doamna profesor Vasilica Augusta Găzdac e deja un autor cunoscut în peisajul pedagogiei bistrițene...
Comentarii
Dorel de Bistrita -
Vin, 09:48
Daca totul se masoara " in centimetri "... atunci sa nu uite dumnealor ca intr-adevar... " un...
Sergiu -
Joi, 16:54
Mai bine mai târziu decât niciodată. Despre coridorul de mobilitate urbană aferent râului Bistrița...
Radu -
Joi, 15:57
Fără comentarii !
Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=2B-w5pqqMNE
Nae -
Mar, 20:10
Cred că sunt doi băieți,într-un grup cu sete de celebritate.
Deci ei trebuie doar să le facă sete...
Frunză Raluca -
Mar, 19:21
La mulți ani sănătoși și la cât mai multe articole!!!
Aniversări
În zi aniversară, permiteţi-ne părinte Ciprian Valer Bodea, preot paroh la Parohia Ciceu Hășmaș, să vă transmitem urări de mulţi ani cu sănătate în...
În ceas aniversar, permiteţi-ne părinte Cristian Ianchiş, preot paroh la Tureac, să vă adresăm cele mai sincere gânduri de bine.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către doamna profesor Floarea Androne, director la Școala Gimnazială "Ioan S. Pavelea" Runcu...
In Memoriam
Ne-am despărțit de colonelul în retragere Ioniță Florea. Un OM de omenie, profesionist, exigent și autoritar.
Adaugă comentariu nou