O nouă înfățișare, cu bani europeni, pentru zona Andrei Mureșanu din Bistrița
Mie, 09/17/2025 - 06:59
Gabriel Lazany, primarul municipiului Bistrița, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Regenerarea urbană a spațiilor publice degradate – zona Andrei Mureșanu”, finanțat prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Proiectul vizează realizarea unui spațiu public care, prin calitatea dezvoltării sale arhitecturale, estetice, peisagistice și funcționale să satisfacă nevoile și exigențele utilizatorilor săi, locuitorii municipiului Bistrița.
Unul dintre obiectivele majore atinse va fi revitalizarea spațiului urban al zonei Andrei Mureșanu, respectiv Aleea Ineu, Aleea Rotundă, Aleea Heniu, Aleea Fântânele, Aleea Tihuța, prin valorificarea și reconfigurarea acestora, crearea de spații publice moderne, reziliente și atractive compatibile cu funcțiunile și estetică zonei, care vor putea promova sustenabilitatea urbană, și vor genera un ansamblu urbanistic integrat, unitar, identitar, beneficiind de accesibilitate și conectivitate.
"În cadrul proiectului vom amenaja zone de tip „shared space”, care vor încuraja deplasarea pietonală și pe bicicletă; trotuare accesibile persoanelor cu dizabilități; piste și parcări pentru biciclete, inclusiv cu dotări smart; spații verzi extinse, cu arbori și arbuști adaptați zonei; locuri de joacă creative pentru copii și zone de fitness pentru adulți; spații de relaxare și agrement pentru toate vârstele. Suprafața totală reamenajată va fi de 44.248 mp, din care peste 31.000 mp vor fi zone verzi.
Bistrița devine un loc în care nu doar trăim, ci pe care îl trăim!", declară primarul Gabriel Lazany.
Citiţi şi:
- Zona Andrei Mureșanu renaște: investiție europeană pentru transformarea spațiilor publice
- Primăria Bistrița a demarat proiectul de regenerare urbană a spațiilor publice degradate- zona Independenței Nord
- Zona Independenței Nord va primi o altă înfățișare, cu fonduri europene
- Zona Independenței Nord din municipiul Bistrița va primi o nouă înfățișare, cu bani europeni
- Primarul Ioan Turc: Proiectele de regenerare urbană a zonelor Andrei Mureșanu și Independenței-Nord avansează!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Având ca temă „TENDINȚE ACTUALE ALE ROMANULUI ROMÂNESC”, cea de-a XIX-a ediție a Colocviilor...
Comentarii
mmpjj -
Sâm, 14:42
Este deosebit modul în care cercetarea istorică reușește să readucă la viață documente și oameni...
Bistrița s-a clasat pe locul 7 din 972 orașe participante în competiția europeană a mersului pe jos!
Dorel de Bistrita -
Sâm, 10:46
... La statul la coada la " Biroul de somaj "... si la aruncatul cu privirea ... pe fereastra... !
io -
Vin, 16:21
Mi-a plăcut ideea că excelența la matematică nu depinde doar de talent, ci și de perseverență,...
Jo. -
Lun, 11:01
Fraților,
Avem și noi necazurile noastre,
Dar inca "nu este apocalipsa"!
P.s.🤣
Vizionează „Mr...
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:59
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Aniversări
La popas aniversar - 27 septembrie - transmitem gândurile noastre bune doamnei profesor Ana Capotă, directorul Școlii Gimnaziale Livezile.
În zi de naştere, îi dorim artistului, sculptorului MAXIM DUMITRAŞ, director al Muzeului de Artă Comparată Sângeorz-Băi, multă sănătate, energie,...
Cele mai sincere urări de sănătate, împliniri şi bucurii, în zi de naştere, d-nei CLEOPATRA LORINŢIU, diplomat, scriitor, îndrăgit realizator de...























Adaugă comentariu nou