Bistriţean reţinut pentru acte de terorism

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița- Năsăud, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 33 de ani, cercetat pentru acte terorism.
Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada 2022-mai 2025, bărbatul ar fi produs două dispozitive explozive de mici dimensiuni, pe care le-ar fi filmat și testat în locuința proprie și în împrejurimile acesteia.
În prealabil, acesta ar fi accesat mai multe site-uri pentru a se documenta cu privire la fabricarea și folosirea de explozivi, substanțe nocive sau periculoase, ori cu privire la tehnici și metode specifice de săvârșire a unui act de terorism, în scopul de a pregăti și săvârși un atentat care să se soldeze cu uciderea mai multor persoane și inducerea unei puternice stări de panică în rândul populației.
În baza aceleași rezoluții infracționale și în același scop, în perioada august – 2 octombrie 2025, bărbatul ar fi produs alte două dispozitive explozive de mici dimensiuni, care au fost descoperite și ridicate de la locuința sa.
Actele de urmărire penală efectuate au mai relevat că, în perioadele 2022-mai 2025 și august - 2 octombrie 2025, pentru atingerea obiectivului propus, acesta ar fi deținut în locuința sa materii explozive sau inflamabile destinate producerii de dispozitive explozive artizanale.
În urma percheziției efectuate, de către polițiști, la data de 2 octombrie a.c., la domiciliul său au fost descoperite și ridicate mai multe recipiente conținând diferite substanțe, precum și peste 630 de materiale pirotehnice și explozive de tip petardă.
Cercetările efectuate, precum și percheziția informatică realizată asupra dispozitivelor de stocare a datelor deținute de bărbat, au condus la constatarea că acesta ar fi accesat online, în mod repetat, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă și ar fi deținut astfel de materiale, în scopul însușirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare.
Investigarea acestor aspecte s-a realizat în cooperare cu Serviciul Român de Informații, autoritate națională în domeniul prevenirii și combaterii terorismului.
La data de 2 octombrie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița- Năsăud au dispus reținerea bărbatului, astăzi, fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Cluj cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița Năsăud.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5