Accident la Spermezeu. Trei victime vor ajunge la spital. Asistentul medical Pop Gheorghe de la SAJ BN, aflat în timpul liber, a asigurat triajul victimelor și primele îngrijiri
Update poliţie:
Astăzi, 8 noiembrie, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Județean 171, în localitatea Spermezeu.
Din primele date, un bărbat de 76 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto și a două pasagere, toți trei transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul.
...
Pompieri militari din Stația Beclean cu o autospecială de descarcerare pentru asigurarea masurilor specifice si un echipaj de prim ajutor SMURD, alături de un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud intervin în aceste momente la un accident rutier produs pe raza localității Spermezeu.
La locul solicitării, echipajele de intervenție au găsit trei victime conștiente, ieșite pe cont propriu din autoturisme.
Cele doua femei si un bărbat sunt cooperanti, primesc asistenta medicala la locul solicitării si urmează sa fie transportati la CPU Beclean pentru investigații medicale suplimentare, transmite ISU BN.
"Asistentul medical Pop Gheorghe de la SAJ BN, aflat în timpul liber, observând accidentul rutier a apelat sistemul de urgență prin 112 și totodată a asigurat triajul victimelor și primele îngrijiri, până la sosirea echipajelor alocate" ne-a declarat managerul interimar SAJ BN, Sanda Tomşa.

























Adaugă comentariu nou