Bărbat din Bistrița Bârgăului reținut de polițiști, după ce a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa
La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsuri.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că la aceeași dată, bărbatul de 44 de ani din Bistrița-Bârgăului s-ar fi apropiat la mai puțin de 5 metri față de o persoană protejată, încălcând astfel ordinul de protecție stabilit prin sentință civilă de către Judecătoria Bistrița.
Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prev. la art. 38. alin. (1), (3), (4) și (5) lit. a și b și dispuse prin ordinul de protecție, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 217/2003R.
În urma probatoriului administrat, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus luarea măsurii reținerii pentru o durată de 24 de ore față de bărbatul de 44 de ani, din Prundu Bârgăului. Acesta fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Citiţi şi:
- Bărbat, din Tiha Bârgăului, reținut după ce a mers acasă la concubină, cu amenințări, deşi avea ordin de protecție
- Bărbat din Agrișu de Jos reţinut după ce şi-ar fi ameniunţat mama şi sora încălcând ordinul de protecție
- Clujean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție agresând o femeie la Urmeniș
- Bărbat din Lunca Leșului, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
- Scandal în loc de mărţişoare, la Braniştea. Un bărbat băut ar fi fost violent cu copilul, soţia şi soacra!
























Adaugă comentariu nou