Percheziții domiciliare într-o cauză privind pornografia infantilă

Comunicat de presă

Astăzi, 26 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bistrița Năsăud, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bistrița, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.

Din probatoriul administrat a rezultat că, pe parcursul anului 2022, o persoană ar fi procurat și distribuit, în mediul online, 28 de fișiere (imagini și videoclipuri) cu minori aflați în ipostaze sexuale explicite.

Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistrița Năsăud.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Bistrița Năsăud și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița Năsăud.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5