Un proiect de suflet. Lucrările la Școala Gimnazială "Mihai Eminescu" vor fi recepționate la finele săptămânii

 Un proiect de suflet se încheie cu succes la Năsăud. Lucrările de reabilitare, modernizare și dotare de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” vor fi recepționate vineri, 23 ianuarie, în prezența autorităților locale, a proiectanților, constructorului și a reprezentanților altor instituții cu atribuții în acest domeniu. Bătrâna școală e “o bijuterie a comunității năsăudene”, după cum o cataloga și primarul Dorin Vlașin. 

        Ulterior, vor fi amplasate mobilierul, echipamentele digitale, materialele din laboratoare, cabinete școlare etc. - care sunt deja venite la Năsăud – iar elevii și cadrele didactice vor reveni în frumoasa unitate de învățământ.

La Școala Gimnazială “Mihai Eminescu”, finanțarea a fost asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. În urma procedurii de achiziție publică, acest contract de lucrări a fost adjudecat de către SC LUCICOR PROD SRL, iar diriginția de șantier a revenit prin licitație SC PROGESCOM TRUST SRL. T

         Este o investiție de 7 milioane de euro care le va oferi celor aproximatib 850 de elevi care studiază aici o experiență școlară deosebită în spații de studiu moderne ce vor fi dotate cu mobilier și echipamente de top. Pe lângă dotările deosebite dedicate scopurilor educative, clădirea are un aspect deosebit și devine eficientă din punct de vedere energetic. Sistemele utilizate pentru asigurarea funcționalității clădirii, iluminat, răcirea sau încălzirea spațiilor de studiu au fost alese cu atenție pentru a fi extrem de eficiente și a reduce semnificativ costurile la utilități. Odată cu reabilitarea școlii, atât copiii, cât și ceilalți locuitori ai orașului se vor putea recrea în parcul modern din imediata apropiere a unității de învățământ, un spațiu public de peste 6500 de metri pătrați ce este modernizat în cadrul aceluiași proiect.

Proiectul „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale ‘Mihai Eminescu’ Năsăud și a infrastructurii urbane adiacente – Cod SMIS 324338”, este finanțat prin Prioritatea 6 – O regiune educată din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027. Acesta corespunde obiectivului de politică „O Europă mai socială”. Contractul de finanțare a fost semnat între ADR Nord-Vest și Primăria orașului Năsăud.

*** 

De asemenea, în perioada imediat următoare, va fi făcută recepția la finalizarea lucrărilor de eeficientizare energetică, cu fonduri prin PNRR, a celor patru blocuri din oraș, dar și la proiectul de extindere și modernizare a iluminatului public. În paralel, la Năsăud, administrația locală continuă proiectele majore de dezvoltare, fie că ne referim la eficientizarea energetică a Liceului Economic, la edificarea Complexului Sportiv Multifuncțional, dezvoltarea sistemului de management al traficului, varianta ocolitoare a orașului, rețea de canalizare în cartierul Liviu Rebreanu, finalizarea proiectului de asfaltare a străzilor prin PNI "Anghel Saligny".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5