Un bărbat de 50 de ani și o femeie de 52 de ani, din Bistrița-Năsăud au fost reținuți într-un dosar de obținere ilegală de fonduri

Comunicat de presă Inspectoratul General al Poliției Române

La data de 27 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au pus în executare 17 mandate de percheziție domiciliară, în județele Neamț, Bistrița-Năsăud, Cluj, Buzău și Mureș și 24 de mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și obținere ilegală de fonduri.

În fapt, în perioada 2022-2025, 29 de persoane fizice și 20 de persoane juridice ar fi conceput un mecanism de obținere ilegală de fonduri publice, producând un prejudiciu de 2.291.000 de lei.

În urma perchezițiilor efectuate au fost descoperite și ridicate mai multe înscrisuri și obiecte cu valoare probatorie.

Față de un bărbat, de 50 de ani și o femeie de 52 de ani, ambii din județul Bistrița-Năsăud a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Bistrița-Năsăud, Cluj, Teleorman, Buzău și Mureș.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5