Reabilitarea Castelului Teleki Comlod avansează! Acest castel va deveni din ruină un muzeu
Reabilitarea Castelului Teleki Comlod avansează. Potrivit informării Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în prezent se lucrează la instalațiile electrice.
"Cu o investiție de 10 milioane de euro, acest castel va deveni din ruină un muzeu ce va expune trecătorilor istoria deosebită a Transilvaniei, va fi un loc deosebit pentru organizarea unor evenimente culturale din județul Bistrița-Năsăud și va contribui la dezvoltarea rapidă a activității economice și sociale a localităților din imediata apropiere", menționează administrația județeană.
Proiectul este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, Prioritatea 7: O regiune atractivă, Obiectiv specific 5.2: Promovarea dezvoltării locale integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil și a securității în alte zone decât cele urbane, Acțiunea: a) Conservarea, protecția și valorificarea durabilă și competitivă a patrimoniului cultural și istoric, inclusiv asigurarea și/sau îmbunătățirea accesului către acestea - RURAL, apelul de proiecte nr.PRNV/2023/721/1.
Perioada de implementare este 01.04.2021 - 25.12.2028. Valoarea totală a proiectului însumează 51.412.720,67 lei, iar valoarea cofinanțării UE este de 32.907.074,67 lei.
Citiţi şi:
- Lucrările de reabilitare la Castelul Teleki din Comlod, în plină desfășurare
- Președintele Emil Radu Moldovan: Castelul Teleki din Comlod se pregătește și el să devină un reper al patrimoniului și culturii din județul nostru
- Reabilitarea Castelului Teleki din Comlod, estimată la 41 milioane lei! Proiectul va fi depus pentru finanţare din fonduri europene
- Reabilitarea Castelului Teleki din Comlod, estimată la 51 milioane lei! Proiectul a fost depus pentru finanţare din fonduri europene
- Consiliul Județean Bistrița-Năsăud: A fost dat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a Castelului Teleki din Comlod























Comentarii
Reabilitarea Castelului Teleki din satul Comlod este o necesitate având în vedere că acesta face parte din cele 11 castele din județul Bistrița-Năsăud declarate monumente istorice de către Ministerul Culturii din România (cod LMI BN-II-m-A-01631). Mai puțin inspirată este destinața lui ca muzeu după reabilitare.
Castelul din Comlod are însă avantajul că se află pe traseul străbătut de Mocăniţa Transilvaniei care de 1 Mai 2015, a fost pusa in circulatie pe linia ferată ce leagă Teaca de Râciu. Lucrările de reabilitare ai celor 35 de kilometri de cale ferată s-au încheiat. Astfel, linia ferată cu ecartament îngust Râciu-Teaca străbate şapte localităţi: Râciu, Sânmartinu de Câmpie, Crăeşti, Milas, Orosfaia, COMLOD şi Teaca. In apropiere de Comlod,traseul traverseaza padurea deasa de foioase, prin superbe tuneluri de vegetatie. Asadar Castelul Comlod ar putea primi dupa reabilitare o destinatie turistica.
Adaugă comentariu nou