În 19 iulie, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul va fi în mijlocul comunității din Chiochiș
Joi, 07/09/2026 - 08:02
După ani de muncă, rugăciune și dăruire, a sosit ziua binecuvântată pe care am așteptat-o cu toții.
Comunitatea din Chiochiș trăiește un moment de aleasă bucurie: binecuvântarea lucrărilor realizate la Biserica Ortodoxă cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în cadrul Sfintei Liturghii Arhierești.
Această zi este mai mult decât o sărbătoare a unei biserici. Este sărbătoarea unei comunități unite prin credință, a tuturor celor care au sprijinit, prin rugăciune, muncă și jertfă, înfrumusețarea Casei lui Dumnezeu.
Duminică, 19 iulie 2026, avem bucuria de a-l primi în mijlocul nostru pe Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care va săvârși Sfânta Liturghie Arhierească și va binecuvânta lucrările efectuate la sfântul lăcaș.
Cu recunoștință față de Dumnezeu și față de toți cei care au contribuit la această lucrare, adresăm o invitație tuturor credincioșilor, fiilor satului și tuturor celor care doresc să fie părtași la acest moment de har.
Vă așteptăm cu drag să ne rugăm împreună și să trăim bucuria unei zile care va rămâne în istoria Parohiei Ortodoxe Chiochiș.
Preot paroh Radu Viorel Moldovan
Citiţi şi:
- PS Samuel Bistrițeanul a resfințit biserica din Chiochiș. Părintele paroh Radu Viorel Moldovan, hirotesit iconom
- Episcop-vicar Samuel Bistrițeanul a sfințit troița de la intrarea Centrului din Nușeni. Părintele misionar Ioan Aurel Rus, distins cu Diploma omagială „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”
- PS Samuel Bistrițeanul a slujit în Parohia Dumbrăvița și a binecuvântat noile cruci ale bisericii. Părintele paroh Ciprian Văidăhăzan, hirotesit iconom
- PS Samuel Bistrițeanul a sfințit noul iconostas la Biserica din Rusu de Jos. Distincţii pentru părintele paroh Mihai-Daniel Koblicska, primarul Nicolae Moldovan şi binefăcătorii bisericii
- Episcopul-vicar Samuel Bistrițeanul, în mijlocul credincioșilor din Țăgșoru. Parohul Cosmin Alb, hirotesit iconom. Distincție pentru primarul Vasile Codrea

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Unele cărți își încheie povestea odată cu ultima pagină. Altele abia atunci încep să lucreze în...
Comentarii
ManeaL Irina -
Vin, 17:52
As fi dorit să întrerupă părintele slujbele de căsătorie în ce mă privește
un cetatean -
Joi, 12:25
Dar despre reforma administrativa si bugetara atat de necesara nu vorbesti, nea Ivane? Sunteti...
Valeri Toderici -
Mie, 22:00
La mulți ani,domnul Menuț Maximinian!/
Vă urez noi succese,an de...an!/
De altfel succesul...
Olimpiu Nusfelean -
Mie, 15:16
Dacă bem apa din fîntîni, o să scadă nivelul oceanelor și n-o să mai poată pluti în derivă (...
Carmen Simona Botezat -
Mie, 11:21
La mulți ani frumoși și fericiți!!!
Aniversări
La ceas aniversar, ne alăturăm celor care îi transmit părintelui paroh Marian Bulbuc de la Galații Bistriței, gânduri senine, însoţite de urări de...
In Memoriam
Luni, 20 iulie 2026, în timp ce îl omagiam pe Adrian Păunescu, prieten al năsăudenilor, am primit vestea care a îndoliat comunitatea noastră:...
























Adaugă comentariu nou