Motociclist slovac, implicat într-un accident rutier la Piatra Fântânele
Astăzi, 31 august, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Național 17, în Pasul Tihuța.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 44 de ani, cetățean slovac, în timp ce conducea o motocicletă pe direcția Bistrița–Vatra Dornei, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi căzut pe partea carosabilă.
Accidentul s-a soldat cu rănirea motociclistului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Citiţi şi:
- Viisoara: Accidentului rutier între un motociclist și un biciclist. O persoana a ajuns la spital
- Motociclist accidentat la Viișoara! A fost transportat la spital
- Motociclist străin, rănit după ce a căzut cu motocicleta între Şoimuş şi Budacu de Sus
- Copil de 4 ani, care se deplasa cu bicicleta, acroșat de un motociclist, la Moruț
- Motociclist implicat într-un accident rutier la Josenii Bârgăului























Adaugă comentariu nou