Un selfie nu merită un risc pentru viață – polițiștii le-au vorbit adolescenților despre pericolele din zona căilor ferate
Vin, 09/11/2026 - 10:39
Comunicat de presă
A început școala, iar pentru sute de adolescenți din județ, trenul a redevenit parte din drumul de zi cu zi spre școală și spre casă.
Tocmai de aceea, în Gara Năsăud, polițiștii de prevenire, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, au desfășurat o activitate preventivă dedicată siguranței tinerilor care călătoresc cu trenul.
Peste 300 de adolescenți navetiști au discutat cu polițiștii despre riscurile la care se pot expune în zona stațiilor de cale ferată, de la urcarea pe vagoane pentru fotografii sau filmări, până la apropierea de instalațiile electrice, unde pericolul nu este întotdeauna vizibil.
Unul dintre mesajele centrale ale discuțiilor a fost transmis prin campania „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri. Ia vieți!”, care atrage atenția asupra riscului de electrocutare, inclusiv prin producerea arcului electric. În apropierea liniilor electrificate, pericolul poate exista chiar și fără atingerea directă a instalațiilor.
Discuțiile au vizat și alte situații care pot apărea în timpul călătoriilor: protejarea bunurilor personale în zonele aglomerate, evitarea conflictelor și a provocărilor, precum și importanța solicitării ajutorului atunci când o situație devine periculoasă.
O fotografie, un videoclip sau un like nu justifică asumarea unui risc care poate schimba definitiv o viață. Polițiștii le reamintesc tinerilor că vagoanele și locomotivele nu sunt locuri pentru fotografii sau provocări, iar zonele cu instalații electrice trebuie evitate.
Siguranța nu ține de noroc. Ține de alegerile făcute înainte de a apărea pericolul.
Citiţi şi:
- Optzeci de părinți la întâlnirea cu polițiștii Biroului Siguranță Școlară, organizată la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Năsăud
- Deputatul Daniel Suciu: Motorina la 6 lei, prețuri în aer, selfie-urile lui Cîțu la inundații și dizgrațiosul război fratricid din PNL!
- “Bistriţa mea, secretul meu” – redesenăm harta oraşului cu amintirile tale
- Urmașa Mariei Butaciu, Amalia Țuțuruga de la Salva, laureată a festivalului „Eu mi-s floarea florilor”, organizat de Nicoleta Voica
- La Bistrița este lansat programul „Prevenția începe în relație” dedicat îmbunătățirii abilităților parentale și prevenirii consumului de droguri în rândul adolescenților

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
La cunoașterea și înțelegerea realităților din ținutul năsăudean își aduce contribuția...
Comentarii
Doru Vălean -
Lun, 09:46
Bună ziua, Doamne ajută! Este interesant, însă, după părerea mea, ar fi de dorit să faceți...
Mormintele. La Bistrița -
Dum, 23:18
La Bistrița — sunt morminte,
Dar când cazi în gropi de viu,
Ești Hamlet, plângi oseminte,
N-ai...
Iuliu -
Sâm, 14:48
Motto:
„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului...
prof. Vasile Găurean -
Sâm, 07:49
La Mulți Ani!Sănătate și bucurie dv. și familiei.
Buzila Geta -
Vin, 20:23
vreau sa ma înscriu clasa a 8 a
Aniversări
La ceas aniversar, transmitem cordiale urări de bine domnului profesor Florin Florian, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Bistrița Bârgăului.
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări aniversare doamnei Annamària Antal, director executiv la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret...
În această zi deosebită, adresăm calde urări de bine doamnei Marinela (Neli) Lazea, consilier superior în cadrul Primăriei Bistrița.























Adaugă comentariu nou