Întâlnirile culturale astriste de la Beclean
După arșița din vară, toamna ne-a adus timp de respiro.
La Catedrala Ortodoxă Română din Beclean, joi, 17.09.2026, începând cu ora 18, am asistat la întâlnirea din luna septembrie, gândită și realizată de Despărțământul ASTRA Beclean, în colaborare cu Primăria, Clubul Copiilor și Parohia Ortodoxă Română „Sf. Ap. Andrei”, instituții ale orașului Beclean care, lună de lună, susțin activitatea Despărțământului din multe puncte de vedere.
Profesorul de istorie Gheorghe Balla, prin referatul susținut intitulat „Crăișorul moților”, ne-a readus în memoria colectivă imaginea lui Avram Iancu, avocat, revoluționar român pașoptist care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania.
Istoria ne urmărește până-n zilele de astăzi. Marii bărbați de stat care au înfăptuit-o au avut dragoste de țara care i-a născut și i-a format, iubirea de semeni, indiferent de condiția lor, frumusețe morală interioară, prețuire față de tot ce le-a fost lăsat drept moștenire de înaintașii lor. Au pus întotdeauna interesele celor mulți înaintea intereselor proprii, spre binele tuturor.
Cristina Serghiescu, poetă, a prezentat în fața auditorului referatul „Poetul țărănimii noastre”, cu referire la George Coșbuc, poet, traducător, critic literar român, considerat „vocea țărănimii și un clasic al literaturii române”.
Literatura, scrisul, arta în general ne prezintă realitatea înconjurătoare trecută prin sensibilitatea, felul de a privi lucrurile și nivelul de cunoaștere al autorului.
A fost lansată cartea „În noapte, pe Someșul Mare, casele alunecă cu lampa aprinsă”, Editura Solon, autor prof. Liviu Leon Conea, beclenarul nostru.
Momentul artistic a fost susținut de elevi ai Liceului de muzică „Tudor Jarda” din Bistrița, coordonați de prof. Alina Monica Barbu.
Moderator a fost prof. Vasile Marc, secretar executiv al asociației.
Părintele protopop Cristian Dragoș a rostit, la începutul manifestării, rugăciunea „Tatăl nostru”, aducându-l pe Bunul Dumnezeu în mijlocul nostru.
Cântecele patriotice, romanțele, luările de cuvânt, înmânarea diplomelor de excelență, mulțumirile adresate de președintele ASTRA Beclean, pr. Ioan Aurel Rus, celor care au contribuit la reușita acțiunii au adus, în sufletele concitadinilor noștri, momente de pace și liniște sufletească, emoție la evocările istorice, o stare de bine caracteristică acestor întâlniri pline de spiritualitate.
Au fost prezenți și au comunicat cu publicul dl. Nicolae Moldovan, primarul urbei, Marius Pop, inspector școlar, prof. Jeno Trombitaș, prof. Ion Radu Zăgrean, pr. Iuliu Morariu, prof. Liviu Leon Conea.
I s-a mulțumit în mod deosebit părintelui paroh Claudiu Zinveliu, gazdă primitoare a tuturor acțiunilor ASTREI Beclean.
Așteptăm cu interes evenimentul lunii octombrie.
Flavia Monica Poenar

























Adaugă comentariu nou