ELENA M. CÎMPAN: Revistele școlare

       Nu le aveam pe toate, dar tânjeam la ele. La început, „Arici pogonici”, „Luminița”, apoi „Șoimii patriei”, „Cutezătorii”, „Universul copiilor”, sunt titluri din revistele școlare cu vizibilitate în toate școlile, în tot locul românesc și, când aveam norocul, mai răsfoiam pe la prietenii norocoși, pe la rude cu relații, câte o revistă „Pif”, în limba franceză, maxim de fericire, „lux și opulență”, cum ar exclama unii tineri, ce înțeleg diferențele în felul lor.

     Prezența revistelor școlare în casele noastre oferea un fel de bogăție, spirituală, desigur. Nu ne mai interesa dacă ajunge zahărul, făina, uleiul, untul, de la rație, pentru că paginile revistelor ne făceau să visăm. Dincolo de ideologia evidentă, nemascată, pe care atunci nu o înțelegeam, nu o comparam și oricum nu aveam ce face,  erau poveștile, informațiile, întâmplările, jocurile specifice vârstei, într-un format agreabil, tipic de revistă, jumătate scris, jumătate poze, color, așa cum trebuie să arate un proiect, ca să fie persuasiv, pentru totdeauna. Era lumea revistelor și lumea noastră, a copiilor, a elevilor care se bucurau când soseau revistele. Școlile primeau aceste reviste și le distribuiau elevilor. Chiar și la sat. Ne amintim ce senină era ziua când în ghiozdan, pe lângă cărți și caiete, frumos învelite, aduceam acasă „Cutezătorii”, de exemplu. O citeam în liniște, cu bucurie, cu răbdare și cu sentimentul acela, pe care l-am întâlnit mai târziu și la unele cărți din literatura română sau universală, că n-am vrea să ajungem repede la capăt, că n-am dori să se termine. Citeam revistele cu picătura, erau porția de timp liber petrecut frumos, în compania unei lumi ce se deschidea deodată în fața ochilor, atunci când călătoriile erau mai mult imaginare. După aceea, revistele își luau locul în colecții, cu grijă legate, iar astăzi se mai găsesc din ele prin câte un pod al casei.

        Iată câteva dintre titluri…

       Revista „Luminița” a fost fondată în 1953 și era destinată școlarilor mici. Ea urma revistei „Pogonici”, care a apărut între anii 1949 și 1953. Sub auspiciile „Luminiței”, a apărut „Arici Pogonici”, revistă pentru grădiniță și școală primară, cu poze, jocuri pentru copii, desene. Sunt de neuitat „Aventurile lui Mac”, de Lucia Olteanu, cu desene de Livia Rusz, sau povestirea în serial „Jupân Rănică Vulpoiul”, după Al. Odobescu, cu ilustrații de Al. Alexe. Parcă le vedem în fața ochilor, le citim cu mintea de-acum și le găsim de-un farmec plin.

      În 1977, se decide ca „Arici Pogonici” să devină „Șoimii patriei”, pentru că în 1976 tocmai s-a înființat organizația cu acest nume. Revista „Șoimii…” conținea și ea o propagandă de partid, mascată în poezii, cântece, povestiri, imagini care să-i educe pe copii civic, moral, estetic și să-i pregătească pentru ce urma, organizația pionierilor. Pionierii aveau revista „Cutezătorii”, 1967-1989, cititorii ei erau mai mari, până la adolescenți. Publicația era editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor, la Editura „Scânteia”, cu redactor-șef, Ion Ionașcu, și secretar de redacție, Mihai Negulescu. „Cutezătorii” conținea rubrici, precum „Cadran politic”, „Reportajul săptămânii”, „Limba noastră-i o comoară”, „Semafor”, „(Mini)enciclopedie”, benzi desenate, ca de exemplu, „O zi de neuitat”, scenariu, Alexandru Mitru, desene de Vintilă Mihăescu.

      În 1990, o parte a fostei reviste „Cutezătorii” înființează o publicație nouă, „Universul copiilor”, redactor-șef, Ovidiu Zotta. De menționat este faptul că, sub acest nume, „Universul copiilor”, a mai fost o revistă săptămânală pentru copii și adolescenți, care a apărut din 1925 până în 1948, perioadă când publicistica pașoptistă a avut un rol semnificativ în formarea și educarea prin lectură, gândindu-ne la „Dacia literară” (Mihail Kogălniceanu) „Curierul românesc” (Ion Heliade Rădulescu), „Albina românească” (Gheorghe Asachi), „Gazeta de Transilvania” (George Barițiu) „România literară” (Vasile Alecsandri), la un alt nivel. În prezent, există o revistă „Universul copiilor”, publicată ca revistă școlară de către Liceul pedagogic Ortodox, „Anastasia Popescu”, din București, cu ediții periodice și, mai nou, și în format digital.

       Astăzi, revistele școlare sunt rare, sporadice și au un spațiu restrâns de influență. Există în școli, ca activitate a unor catedre, de istorie, de geografie, a unor cercuri, de lectură. Ele sunt mai puțin vizibile, atât la nivel local, cât și la cel național. Cercul lor de interes este limitat la marginile școlii. Rareori, o revistă reușește să pătrundă, să atragă atenția și să devină cunoscută, mai mult decât în școala unde apare. Participarea la concursuri de reviste școlare mai conferă uneori vizibilitate, dar și aceasta redusă și modificată de la an la an. Reviste școlare cu caracter național, de educare, de preocupări, de vârstă, nu mai există. Ele, cele menționate aici, „Luminița”, „Arici pogonici”, „Cutezătorii”, contribuie la imaginea unei epoci, în care nu era alta „mai frumoasă și mai de folos zăbavă, decât cetitul…”.