Doliu în învățământul bistrițean. A plecat la cele veșnice profesoara Anamaria Ardelean Vlad
Lun, 10/12/2026 - 22:40
Cu adâncă durere, anunțăm trecerea la cele veșnice, mult prea devreme, a iubitei noastre soții și mame – prof. Anamaria Ardelean Vlad. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să o odihnească în Lumina neînserată.
Slujba de priveghi va avea loc miercuri, 14 octombrie, la ora 17, la Capela Cimitirului Evanghelic, iar slujba de înmormântare va fi oficiată joi, 15 octombrie, de la ora 12.
Amintirea sa va rămâne vie în inimile noastre.
Soțul Florin Vlad, fiul Ciprian, nașii Mihai și Elena Schemel
O veste tristă pentru învățământul bistrițean și pentru toți cei care au cunoscut-o și prețuit-o pe profesoara de limba română şi filosofie Anamaria Ardelean Vlad, care a plecat mult prea devreme pe drumul veșniciei.
Cadru didactic la Colegiul Tehnic INFOEL din Bistrița, Anamaria Ardelean Vlad a fost un om al blândeții și al generozității, apropiat de elevi și de cei aflați în nevoie.
Sunt oameni care pleacă dintre noi, dar lasă în urmă atâta lumină, încât absența lor se transformă într-o prezență a sufletului.
Redacția cotidianului „Răsunetul” transmite sincere condoleanțe soțului, violonistul Florin Vlad, familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor care au iubit-o și au prețuit-o.
Dumnezeu să o odihnească în pace, în lumea îngerilor!
Drum lin spre cer, doamna profesoară!
Citiţi şi:
- Doamna profesoară de chimie Mariana Aldrofan, care a predat la generații de elevi ai Colegiului Tehnic Infoel, a trecut în veșnicie
- Rămas bun, doamna director, prof. Ana Ilișiu!
- În amintirea Mihaelei Schreiner (Mea). Cinci ani de la plecarea la Cer
- Tragedie în lumea dascălilor! Profesoara Alina Săcălean s-a stins din viaţă la doar 42 de ani! A predat la Şcolile Lucian Blaga și Andrei Mureșanu Bistriţa şi George Coșbuc Năsăud
- Astăzi, cântecul Ioanei Hangan s-a făcut glas de rugăciune spre cer

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
de IOAN GLIGOR STOPIȚADorel Cosma, după triumful avut cu romanul satiric...
Comentarii
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
În gara din Parva -
Lun, 08:43
« Aleea de fagi din Parva, dreaptă şi îngrijită, de la gară pînă-n mijlocul orăşelului, părea...
Rotari Florin -
Sâm, 23:19
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Rotari Florin -
Sâm, 23:18
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm Preacucernicului Părinte Protopop IOAN MARIUS PINTICAN - preot paroh la la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii...
În ceas aniversar, urăm domnului IACOB BUGNAR, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, multă sănătate, fericire şi...
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine părintelui VASILE PETRE ZINVELIU, preot paroh la Cormaia. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea...























Comentarii
Odihnă veșnică și tihnita, Ani dragă!
Odihnă veșnică în pace și lumină! Condoleanțe familiei indurerate!
Pierdem un profesor rasat, un intelectual veritabil, un om cu majusculă!
Prezența Dânsei în orice colectivitate era exemplară!
Domnul să o odihnească în pace și să o primească între drepții Săi!
Suntem alături de artistul Florin Vlad și-l rugăm pe Domnul să-l întărească pentru trecerea grelei încercări!
Odihneste-te in pace, draga mea prietena.
Adaugă comentariu nou