Becleanul, gazda Forumului Orașelor Mici din România: Administrație, investiții și dezvoltare durabilă
Becleanul a găzduit ce a de a treia ediție a Forumului Orașelor Mici din România (FOM 2026), eveniment organizat de Asociația Nord, în parteneriat cu Primăria Orașului Beclean și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) - prin Punctul Urban de Contact al Inițiativei Urbane Europene (EUI) în România. Având ca temă centrală „Orașele mici în era competitivității”, forumul propune o platformă aplicată de dialog între administrația publică locală și centrală, experți în urbanism, finanțatori internaționali și lideri ai mediului de afaceri. Moderatorul ediției a fost arhitectul Șerban Țigănaș, Decan al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca, iar despre această inițiativă le-a vorbit participanților Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.
Orsolya Kövér - secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Florin-Alexandru Zaharia - secretar de Stat la Ministerul Finanțelor, Emil Radu Moldovan - președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, primarul Vlad Oprea - președintele Asociației Orașelor din România și Nicolae Moldovan – primarul orașului Beclean și prom-vicepreședinte AOR au punctat repere din programele de finanțare viitoare, despre nevoia de predictobilitate, necesitatea unei reale reforme administrative, chiar teritoriale și descentralizare. Marius Cristea, Consultant Senior la Banca Mondială a susținut tema „Orașele mici în era competitivității”, agenda zilei incluzând paneluri precum “Capital de dezvoltare pentru orașele mici”, Parteneriatul public-privat în urbanul mic”, „Orașe mici cu personalitate”, „Visători mari din orașe mici”, dar și prezentarea European Urban Initiative. Inițiativa Urbană Europeană (EUI) sprijină zonele urbane de toate mărimile să dezvolte și să implementeze acțiuni inovatoare, să-și consolideze capacitatea administrativă și să elaboreze politici inovatoare de dezvoltare urbană durabilă. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) îndeplinește rolul de Punct Urban de Contact (PCU) în România.
Citiţi şi:
- Orașul Beclean va găzdui ediția a III-a a Forumului Orașelor Mici din România!
- Strategia de Dezvoltare Integrată a Zonei Montane, lansată la Bistrița, în prezența oficialilor guvernamentali! E un document vital al zonei de munte!
- Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Am publicat ordinul privind dezvoltarea rețelelor de gaze prin Anghel Saligny!
- Ministerul Dezvoltării deschide săptămâna viitoare apelurile de proiecte pentru rețelele de gaze finanțate prin ”Anghel Saligny”
- De BiNe: A fost semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea Şcolii Gimnaziale Mihai Eminescu! 5 milioane de euro pentru o şcoală de renume!

























Comentarii
Reforma administrației centrale și locale, menită să scoată România din criza economică în care se află, este o necesitate, având în vedere că anul 2027 este un an preelectoral în care trebuie pregătite structurile administrative pentru alegerile locale și parlamentare din 2028.
România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a făcut reforma administrativ-teritorială . Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism reprezintă o frână în calea dezvoltării economice. Un avantaj ar fi decimentarea reţelelor clientelare construite în perioada de tranziție. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască din punct de vedere administrativ, ca ţară.
Chiar si la atragerea de fonduri europene au existat sincope deoarece România nu a fost in stare sa facă o reforma administrativ- teritoriala compatibilă cu structurile europene. In prezent cele mai multe dintre judete sunt adevărate feude pentru baronii locali. De aceea, trebuie să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu personalitate juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin ministere la București.
Uniunea Europeană nu recunoaste caracterul de regiune decât dacă ai minimum 800.000 de locuitori, iar in România nici un judet nu indeplineste acest criteriu. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu esti considerat regiune si deci nu poti sa depui direct proiecte pentru accesarea de fonduri europene, nefiind eligibil. Din această cauză România pierde multi bani europeni fiindcă totul depinde de guvernul de la Bucuresti unde lucrurile se miscă foarte greu.
In acest sens există un proiect de reorganizare administrativ-teritorială a României pe structura regiunilor de dezvoltare, depus la parlament încă din legislatura trecută :
Vezi: https://www.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/10/Proiect-USR-Reorganiza...)
Reforma administrativ-teritorială a României se poate face printr-o procedură mai simplă fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Această comasare contribuie la reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
Asadar, reforma administrativ-teritorială este o necesitate cu atât mai mult cu cât o analiză recentă privind contribuția județelor la produsul intern brut (PIB-ul României) , demonstrează că din totalul de 41 de județe + municipiul București, un număr de 32 se situează sub pragul de 2% din PIB, iar 10 dintre acestea coboară chiar sub 1%, fiind considerate nule din punct de vedere economic. Aceasta este încă o dovadă că avem o structură economică puternic polarizată la nivel național:
(Vezi: https://www.profit.ro/stiri/economie/judete-nule-in-romania-harta-pib-20...)
O altă aberaţie este creşterea numărului de unități administrativ-teritoriale (UAT) după revoluţie. Astfel, înainte de 1989 în România erau 2705 comune, 236 oraşe- dintre care 56 municipii şi 40 judeţe + municipiul Bucureşti, cu 6 sectoare şi sectorul agricol Ilfov. In prezent România are 3.228 de unități administrativ-teritoriale (UAT), constând din 2.862 de comune, 216 orașe, 102 municipii, 41 de județe și Primăria Capitalei cu cele șase primării de sector, dintre care doar o pătrime își pot susține cheltuielile cu salariile exclusiv din venituri proprii, fără a lua în considerare si cheltuielile de funcționare.
In acest sens, Curtea de Conturi a României a realizat un audit al performanței prin care a analizat modul de organizare și funcționare a comunelor și orașelor mici din România, în raport cu populația deservită și cu serviciile oferite. Auditul a avut ca obiective evaluarea măsurii în care comunele și orașele mici reușesc să îndeplinească condițiile prevăzute de legislație, să gestioneze resursele avute la dispoziție și să ofere servicii publice în raport cu populația deservită. Perioada supusă auditării a fost 2021-2023, iar acțiunea de audit s-a desfășurat în perioada aprilie-noiembrie 2024.
Potrivit raportului, unul dintre indicatorii cheie prevăzuți de legislație este „numărul de locuitori”, al cărui prag minim pentru constituirea orașelor este 10.000 de locuitori, iar pentru comune pragul este de 1.500 de locuitori. La nivelul anului 2023, 119 orașe nu îndeplineau criteriul demografic de minimum 10.000 de locuitori. Acestea reprezintă mai mult de jumătate (55%) din totalul de 216 orașe. Totodată, un număr de 432 de comune (15% din numărul total de comune) nu îndeplineau criteriul numărului minim de 1500 locuitori.
Cu toate astea, programul de guvernare propus de Luca Niculescu intenționează să încurajeze prin stimulente comasarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale care nu îndeplinesc numărul de locuitori, deși unde-i lege, nu-i tocmeală.
Asadar, chiar si pe legea actuală , reforma administratiei locale ar trebui să înceapă de la comasarea unor comune sau orașe care nu respectă criteriul numărului de locuitori.
In concluzie, e nevoie de o reformă administrativ-teritorială care să asigure dezvoltarea economico- socială a României pe baze sustenabile.
Adaugă comentariu nou