Incendiu la Sângeorz-Băi
Pompierii militari intervin în localitatea Sângeorz-Băi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mai multe anexe gospodărești, în zona situată mai sus de sediul Poliției.
În urma recunoașterii efectuate la fața locului, s-a constatat că incendiul se manifestă la trei anexe gospodărești, pe o suprafață estimată la aproximativ 150–200 mp, existând pericolul propagării flăcărilor la casa de locuit din apropiere.
Din informațiile disponibile până în acest moment, nu sunt persoane surprinse în interiorul construcțiilor afectate.
Pentru gestionarea situației au fost alocate inițial două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD. Suplimentar, a fost direcționată în sprijin o autospecială de stingere cu capacitate de 10.000 de litri de apă, din cadrul Stației de Pompieri Năsăud.
Intervenția este în dinamică, echipajele acționând pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru limitarea propagării acestuia la locuința învecinată
Citiţi şi:
- Patru case au ars la Şanţ. Alte patru case, două ateliere de tâmplărie şi trei anexe gospodăreşti, afectate de cel mai mare incendiu din ultimii ani
- Maşină în flăcări la Sângeorz-Băi
- Două case și anexe gospodărești, afectate de un incendiu la Ilva Mică!
- Incendiu la o gospodărie din Maieru. A fost afectat acoperișul unei anexe unde era centrala termică
- Au rămas fără agoniseala de-o viaţă

























Adaugă comentariu nou