ANL a recepţionat 24 de locuinţe pentru tineri în orașul Beclean
Mie, 11/11/2026 - 11:45
Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în orașul Beclean, 24 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.
Locuințele (5 garsoniere, 17 apartamente cu 2 camere și 2 apartamente cu 3 camere) au fost construite în amplasamentul din cartierul Podirei, Aleea 3 nr. 35A, pe un regim de înălţime P+3E+M (parter+3 etaje+mansardă), valoarea investiției fiind de 10.583.994,94 de lei.
Până în prezent, în județul Bistrița-Năsăud, ANL a finalizat, în cadrul aceluiași program, 1.312 unități locative, situate în localitățile: Bistrița (797), Năsăud (74), Beclean (275), Dumitra (12), Maieru (24), Livezile (18), Lunca Ilvei (32), Feldru (32), Bistrița Bârgăului, (16) Prundu Bârgăului (16) și Lechința (16).
* * *
Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.
În prezent, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.
Sumele necesare finanțării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.
Citiţi şi:
- La Lechinţa, au fost recepţionate 16 locuinţe ANL pentru tineri
- Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a recepţionat 16 locuinţe pentru tineri în orașul Năsăud
- ANL a recepţionat 16 locuinţe pentru tineri în comuna Bistrița Bârgăului
- De Mărțișor, 16 tineri din Lechința au primit cheile de la locuințele ANL!
- Blocul ANL din Bistriţa Bârgăului prinde contur!

Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 09:30
Accident rutier la Viișoara Cultura
Motto: „Oricât ai avea un model, dacă tu însuți nu devii model pentru...
Comentarii
Leustean Mariana -
Mie, 21:15
Super
Florin Marta -
Mie, 18:16
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!🙏🙏🙏
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Aniversări
Astăzi este o zi deosebită pentru doamna profesor de canto clasic și tradițional Cristina Bălan, șef Serviciu Școala de Arte din cadrul Centrului...
Cu ocazia zilei de naștere, îi transmitem domnului ing.
Cu ocazia zilei de naştere, urăm multă sănătate şi putere de muncă, domnului IOAN CIOBA, şef Serviciu Evidenţa Persoanelor din cadrul Primăriei...
























Adaugă comentariu nou