După ce magistrul pleacă, rămâne opera. Și Discipolii...

Motto: „Oricât ai avea un model, dacă tu însuți nu devii model pentru ceilalți, totul este pierdut.” (Nicolae Miu)

Cartea profesorului universitar, medic Mircea Gelu Buta, intitulată „MAGISTRUL, IN MEMORIAM PROF. UNIV. DR. NICOLAE MIU” (1942- 2024), apărută la Editura Medicală Universitară „Iuliu Hațieganu”, Cluj Napoca, și recent lansată în cadrul tradiționalei Gale, ajunsă la nr. 252, 28 octombrie 2026, „Medicină, Artă, Cultură”, în organizarea Universității de Medicină și Farmacie din Cluj, a Academiei Române, Filiala Cluj, a Muzeului Etnografic Cluj-Napoca și a Academiei Oamenilor de Știință din România, Filiala Cluj, „Transilvania Leaders”, deschide porțile mai multor meditații pe teme diferite, cum ar fi despre profesie, cu seriozitate, despre pasiune, cu răbdare, despre familie, cu recunoștință, despre legătura dintre magister și discipoli. Aceștia din urmă, discipolii, întregesc misiunea magistrului, o continuă, iar perechea/ binomul magistru-discipol devine preocupare centrală a întregului demers de omagiere printr-o carte, închinată acestei personalități din lumea medicală, „doctorul Miu”.
Cuvintele se adună din trecut, un trecut al faptelor, se înalță într-un prezent al speranței și continuă ca un ecou prin ani, spre neuitare. O viață despre care sunt multe de spus, o viață care încape într-o carte, densă în evenimente, idei și împliniri, frumos însoțită de mărturii rămase în imagini, de amintiri dragi și de fotografii dintre cele mai elocvente, devine un model de urmat. Cel mai frumos din paginile cărții prinde contur portretul medicului Nicolae Miu, specialist în pediatrie, gastroenterologie pediatrică, hepatologie, diabet și boli de nutriție, șeful Clinicii Pediatrie II, Cluj-Napoca, decan al Facultății de Medicină, președinte al Colegiului Medicilor Cluj, vicepreședinte al Conferinței Internaționale a Decanilor de Medicină Francofoni, distins cu numeroase premii, cu o înfățișare plăcută, plină de distincție și eleganță, din care emanau inteligență, cultură, aducătoare de simpatie, după cum îl caracterizează Mircea Gelu Buta, „vultur despicând zenitul spre noi orizonturi în medicina românească și plugar harnic în ogorul științei”.
Pentru unii cititori ai cărții, personalitatea doctorului Nicolae Miu este cunoscută, pentru alții, ea începe să fie descoperită, să prindă viață, grație grijii și perseverenței doctorului Mircea Gelu Buta, ca „de la confrate la confrate”, între medici de aceeași specializare, între prieteni, de vârste și experiențe diferite. Există o filosofie existențială, bine analizată, urmărită, însușită, ce prinde contur în cartea întrupată din admirație inerentă, din elogiu adus unei frumoase colaborări, din prietenia creată între cele două familii medicale, cu pasiune pentru pentru profesie, dar și pentru muzică, pentru artă în general și pentru un fel de bucurie a vieții, exprimată sugestiv în sintagmele franceze „joie de vivre” sau „savoir vivre”. Și aici, merită amintit Seminarul „Medicină și Teologie”, organizat de către Mircea Gelu Buta la Bistrița, de la care doctorul Nicolae Miu era nelipsit.
Crezuri comune unesc uneori două drumuri, unul în prelungirea celuilalt, unul de inspirație, celălalt al dulcii amintiri, amândouă împăcate cu destinul, cu faptul că medicina este știință, conștiință și credință, că ea trebuie să fie un „demers estetizant, pentru că boala este inestetică”, iar ce contează este doar opera, un nume bun lăsat în urmă și câțiva discipoli care să meargă pe aceleași urme. Acest fir al Ariadnei străbate operele celor doi medici și l-am întâlnit cu bucurie în cărțile domnului Mircea Gelu Buta.
Ne aflăm sub semnul lui „pantha rei” heraclitian, ce se potrivește și medicinii și oamenilor ce o slujesc. Lucrurile se schimbă, metodele se modernizează, apar alte și alte provocări. Dar un dialog precum cel dintre Mircea Gelu Buta și Nicolae Miu, din cadrul emisiunii „De la Om la Om” (2008), la postul „Bistrița TV”, are trăsăturile unui lucru ce nu se va vesteji nicicând. De aceea, poate, a fost ales să facă parte din cuprinsul cărții. Dar activitatea în cadrul Congreselor Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie Pediatrică nu poate fi ștearsă peste noapte. De aceea, pagini ample descriu ediții importante ce au constituit momente de cotitură în tratarea bolilor. Printre studii, referate, conferințe, spicuiri din știința la zi, este de evidențiat o anume zbatere lăuntrică a medicului, o frământare cu gândul la pacienții lui, pentru a le afla însănătoșirea. La un moment al adevărului, doctorul Miu mărturisește că „medicul trebuie să citească, să fie în pas cu știința, cu descoperirile” și, ca șef de Clinică, să vină cu ceva nou în fața colectivului”, la întâlnirile săptămânale. Nu sunt uitate prelegerile lui Nicolae Miu susținute în cadrul Seminarului de la Bistrița, „Medicină și Teologie”, cu trimiteri la poezie (Vasile Voiculescu), la filosofie, la etică, la umanism, la artă, la spiritualitate, în funcție de tematica fiecărei ediții. Într-un capitol distinct, muzica, opera sunt invitate să fie prezente, metaforic, la căpătâiul celui care a tresărit la câte un acord, vibrând la binefacerile artei înalte, adevărate, cu pasiune și devotament, simțind-o ca pe o alternativă a vieții științifice, ca pe o slăbiciune a omului de știință. Paginile de final ale cărții, un final care rămâne, de fapt, deschis, sunt rezervate unui mănunchi de „panegirice” ( „discursuri publice, de elogiere, rostite în memoria unei personalități), semnate de cei mai apropiați colegi, colaboratori, discipoli... Fotografiile cărții, numeroase, pe vârste, pe etape și evenimente, sunt vii și din ele ne privesc ochi iscoditori, neobosiți, împliniți și fericiți, după circumstanțe. Cartea este despre magistru, dar gândul parcă se îndreaptă mai mult înspre discipoli. Ce fac/ ce facem cu memoria unei personalități, ca să nu se stingă prea ușor, având în vedere deschiderea și implicarea acesteia în comunitate. O galerie a oamenilor de seamă, idee pornită de la Fălticeni, un muzeu pentru viața și creația unor personalități din cultură, din artă, din știință, ar fi o posibilă soluție extinsă la nivel național.
Preluând o idee din carte, care amintea de un elogiu la inaugurarea noii clădiri a Clinicii, „Ce lasă profesorul Miu nu sunt aceste ziduri, ci ceea ce se află în interiorul acestor ziduri”, apreciem cu admirație că „ce lasă profesorul Mircea Gelu Buta nu e această carte, ci ceea ce se află în interiorul acestor coperte.”