Elena M. Cîmpan. Toate cărțile ar trebui să fie „de la om la om”

       Citind cartea „De la om la om”, scrisă de Mircea Gelu Buta, In Honorem profesorului universitar doctor, Dumitru Dumitrașcu, apărută la Editura Medicală Universitară „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, 2024, am gândit, într-o clipă de idealism, însuflețită de frumusețea artei, că toate cărțile ar trebui să fie așa, de la om la om, să-l vizeze pe celălalt, fără a uita de sine, să poarte ca titlu secundar această frumoasă trimitere către paliere egale, bazate pe admirație, respect, umanism. Am aflat apoi, din carte, amintindu-mi de altfel, că tot așa, „De la om la om”, se numea emisiunea pe care Mircea Gelu Buta o realiza mai demult la fostul post „Bistrița TV”, unde a putut fi vizionată o emisiune- interviu cu renumitul om de știință și de artă, Dumitru Dumitrașcu, devenită capitol însemnat din cartea de față.

     Ca orice gest de admirație, In Honorem reprezintă un elogiu adus acestei personalități din lumea medicală, atât de cunoscută, apropiată și medicului Mircea Gelu Buta, iar cei doi se aseamănă prin felul în care abordează tainele existenței prin știință, ca medici, și prin artă, atât admirativ, cât și aplicat, prin pictură, literatură, muzică. O carte deplină despre un nume cunoscut, care a ales mai întâi să-și definitiveze cariera profesională, așezată întotdeauna pe primul plan, iar apoi să găsească timp necesar pentru pasiune, pentru frumusețea lumii din jur, cuprinsă într-un tablou, într-o carte.

     Dar a cuprinde viața unui om, ajuns la o admirabilă aniversare, nouăzeci și cinci de ani, nu este un lucru ușor. Nimic nu pare că este de ajuns. Și, totuși, Mircea Gelu Buta reușește să găsească acele elemente definitorii pentru un portret de elită, pe măsura omului Dumitru Dumitrașcu. În 1998, în cadrul Congresului Național De Gastroenterologie și Hepatologie Pediatrică,  ce a debutat cu o expoziție de pictură a medicilor, avea să expună și Prof. Univ. Dr. Dumitru Dumitrașcu. Pentru cei ce-l cunosc, probabil că aspectele cuprinse în carte reprezintă o rânduire, o punere în lumină a unei vieți, așa cum a fost, dar pentru alți cititori, cartea reprezintă un prilej de a descoperi un om, un specialist, un om de știință, un artist, ce stă astăzi în rândul elitelor, al modelelor de urmat în societate, în lumea medicală, în cea a frumosului înțeles ca „joc secund”, barbian, dar și ca joc prim în foarte multe alte cazuri. Pentru că a trăi la cote înalte reprezintă un „modus vivendi”, demn de urmat pentru generațiile ce vin, discipoli declarați sau nu, care pășesc pe aceleași urme.

      Pe lângă multele studii de specialitate, de medicină internă, de gastroenterologie, Dumitru Dumitrașcu a scris eseuri: „Eminescu, Iorga, Eliade – ridicarea spre sine”, „Fascinația artei – eseuri și cronici plastice”, „Labirintul artei – convorbiri de atelier”, „Triumful lui Icar – eseuri de autoinformare”,  „Memorii afective”, „Medicina între miracol și dezamăgire” și „Inscripții – aforisme”. De altfel, cartea conține o scrisoare trimisă lui Dumitru Dumitrașcu de Constantin Noica, în care filosoful amintește de un „orizont cultural”, ce se poate obține pornind de la o specialitate, și scrie că „s-a întâmplat ceva încântător în cultura omului (... ), mari medici, fizicieni și matematicieni ne spun astăzi lucruri cu mult mai adânci decât cei din specialitatea noastră”. ( Păltiniș, 7.XII 1986 )

      Născut în Gorj, Dumitru Dumitrașcu absolvă liceul la Colegiul Național Carol I din Craiova, apoi Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca și urcă treptele devenirii, până când ajunge să preia conducerea Clinicii Medicale III din Cluj- Napoca, în urma decesului Prof. Dr. Octavian Fodor. Despre corifeii școlii medicale clujene, Dumitru Dumitrașcu vorbește în interviul acordat lui Mircea Gelu Buta, scoțând în evidență latura de ctitori, în preajma cărora el s-a format în specialitate. Astfel, îi amintește pe Iuliu Hațieganu, Iuliu Moldovan, Victor Papilian, Octavian Fodor, ce asigurau o „efervescență culturală și științifică” în Clujul acelor ani. Pentru a fi un medic de calitate, Dumitru Dumitrașcu găsește câteva trăsături comune, în număr de șapte, pe care le prezintă în dialogul cu Mircea Gelu Buta: profesioniști, ctitori, pedagogi, culți, plurilingviști, cu idealuri ( implicați în ASTRA, organizau echipe de teatru, reviste, activități sociale ) și cu vocația permanenței, prin scris.  Unii medici au intrat în mitologie, prin felul lor de a fi, Hațieganu, printr-un discurs colorat, Goia, prin umor, Papilian, prin ironie, Bologa, prin finețea gândului. Latura pedagogică a medicului, a omului de știință, merge mână în mână, dezvoltând binomul medic – profesor, prin cursuri de pionierat în România, despre „Metodologia cercetării științifice”, devenite apoi volumul „Trepte spre știință”, care se alătură ideii de „gândire clinică”. Despre talentul de a picta, Dumitru Dumitrașcu vorbește simplu, amintind de vremea când își alcătuia „colecția de artă” din tăieturile din jurnale, „Universul” și „Curentul”, care aveau ilustrații color pe prima pagină, și mărturisește că „se odihnea de studiu răsfoind albumul și uitându-se la imagini și citind despre cum s-au făcut și de ce acele imagini.” Și, pentru că nu avea atâtea imagini câte și-ar fi dorit, a început să facă și el, ca să le aibă pe ale lui, făcute de el. Despre pictura lui Dumitru Dumitrașcu, despre expozițiile lui și tablouri, „Viorile vechi”, „Flori violet”, „Casa părintească”, dintre care se remarcă și în carte „Vioara albastră”, Crini”, „Țărăncuțe”, scrie Aurel Rău,  pe baza unui text apărut în revista „Steaua” în anul 2007: „lucrări prin care ești invitat într-o ingenioasă călătorie (... ), într-o întrecere de solar- nocturn, relaxat-dinamic, encomiastic-pitoresc, reverie-gravitate, povestitoresc- exclamativ”. Același Dumitru Dumitrașcu preia de la Octavian Fodor organizarea Salonului de Iarnă al medicilor, început în anul 1968, din credința că „medicii pot stabili legătura nemijlocită interumană (...), prin întreaga lor personalitate.” Ideea este frumos nuanțată în textul din carte, „Medicină și cultură”, în care Mircea Gelu Buta face trimitere la medici- personaje literare, din operele lui Augustin Buzura, Nicolae Breban, la medici- scriitori, precum Vasile Voiculescu, insistând pe conduita medicilor, pe eleganța lor, pe prestigiul lor, fiind considerați „gentlemenii perioadei postbelice”. În cele două luări de cuvânt la Saloanele de iarnă ale medicilor, 1980, 1985, „Arta, ca răspundere” și „Arta, confesiune”, Dumitru Dumitrașcu exprimă adevăruri general valabile: „Artistul nu construiește plăsmuirile sale neapărat cu gândul la nota pe care o va primi” și „Prin creația sa, omul de știință descoperă lumea, dar artistul se descoperă pe sine” și „Artistul e o fântână vie”.

      Cartea Prof. Univ. Dr. Mircea Gelu Buta, „De la om la om”, în onoarea Prof. Univ. Dr. Dumitru Dumitrașcu, se bazează pe câteva asemănări, ce îi unesc pe cei doi: profesionalism, activitate științifică, medicină, scrieri de specialitate, eseuri, pasiuni literare, artistice, profesorat, preocupare pentru discipoli, specifică unor apostoli, corifei de elită. Această afinitate este descrisă chiar de Mircea Gelu Buta, în una din paginile cărții: „Pasiunea pentru pictură ne-a apropiat, iar sfatul bun și părintesc m-a ajutat mult să găsesc firul Ariadnei în labirintul artei. Am reușit să pătrund gândurile profesorului Dumitrașcu, citind și recitind „Medicina între miracol și dezamăgire”, volumul în care a dorit să împărtășească, cu modestie, tuturor tinerilor medici, neliniștile, dar și cunoștințele sale erudite, cu convingerea că un profesor trăiește nu numai prin el însuși, ci și prin ucenicii pe care i-a avut”, ... „De la om la om”.