Sufletul din uscător zâmbeşte

În urmă cu vreo cinci ani am întâlnit-o pe Nastasia Vamoş, Nasti, cum îi spun prietenii.

Cunoscută de toţi cei din cartier pentru hărnicia ei, lucrează ca femeie de serviciu în scările blocurilor, cu banii câştigaţi întregindu-şi pensia mică de handicap, mult prea mică pentru o minimă vieţuire. M-a impresionat şi de atunci am rămas prieteni.

Nastasia Vamoş are o poveste tulburătoare. Provine dintr-o famile săracă şi oropsită de destin din Vişinel, judeţul Mureş. Au fost acasă 10 fraţi din care unii s-au prăpădit, fie din boală, fie şi-au luat viaţa spânzurându-se. La 13 ani, cu tatăl mort şi mama cu probleme psihice, ajunge pe drumuri. Aşa calea ei se îndreaptă spre Bistriţa. Aici are grijă de doi gemeni, de la 3 luni până la opt ani. Stă la această familie zi şi noapte, apoi este menajeră la alţi bistriţeni cu trei copii, alţi opt ani până ajunge la 29 de ani. Familia nu mai are nevoie de serviciile ei şi aşa risca să ajungă în stradă, fără buletin doar cu certificat de naştere. Numai un suflet mare a salvat-o, Paraschiva Şoimuşan. Tot doamna Şoimuşan, cu ajutorul copiilor de la bloc a reuşit să-i înduplece pe locatari să o lase să stea în uscător. Mai mult, a sprijinit-o şi pentru întocmirea actelor, a cărţii de identitate şi pentru pensie de handicap. Masa de amiază Nasta o ia la cantina socială Bistriţa.

Drama femeii de 44 de ani, până de curând, a fost locuinţa. A stat într-un uscător cu o uşă din tablă mai mică decât e tocul, pe lângă ea intrând vântul, cu zeci de obiecte inutile depozitate de proprietari, cu oameni care o deranjau în miez de noapte doar pentru a-şi lua păpucii ce i-au lăsat în uscător. În condiţii inumane, fără curent, geamuri şubrede, fără toaletă, fără apă. Însă şi de aici proprietarii doreau să o scoată. În ultimul timp stătea mai mult la doamna Paraschiva, pentru că iarna grea a făcut-o să se îmblonăvească în condiţiile din uscător.

Ajutată de oameni buni sufletul ei se bucură de o lună de un acoperiş. M-a chemat în vizită, pentru a-mi arăta noua casă. Am fost împreună cu Pia, cu daruri şi gândul cel bun. Ne-a arătat garsoniera primită de la Primărie. Mulţumeşte încontinuu primarului Ovidiu Creţu, şefului de la Spaţiu Locativ, Vasile Marina. Apoi oamenilor de bine care i-au dat mobilă, astfel încât casa să poată fi locuită în condiţii optime.

Prima ei baie, după 14 ani de uscător, primul pat unde să pună patul fără a fi deranjată de vecini. Ne serveşte cu o cafea făcută pe aragazul ei, prima dată când poate găti în propria casă. Am scris de atâtea ori de Nasti, ne-am întâlnit întotdeauna de sărbători pentru a gusta un cozonac făcut de mama sau de Pia. Mă bucur sincer pentru ea. Este omul care nu comentează de politică, munceşte pentru fiecare bănuţ, nu stă să aştepte mila nimănui. Tocmai de aceea m-am ataşat de ea. Este un om la locul lui. Care merita să zâmbească. După o viaţă tristă a venit soarele şi pentru Nasti.