Monografia "Judeţul Bistriţa-Năsăud", lansată în cadru academic

Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca şi Editura Academiei Române au lansat, în Foaierul Colegiului Academic, trei volume extraordinare semnate de Andrei Marga, Mircea Muthu şi conjudeţenii noştri Pompei Cocean, Oana-Ramona Ilovan şi Cristian Nicolae Boţan.

Universitarul Andrei Marga a lansat volumul “The destiny of Europe”, lucrare monumentală consacrată perspectivelor actualei Europe. Volumul este structurat pe şapte părţi, iar între temele tratate se numără identitatea, provocările, diagnozele şi prognozele asupra Europei în viziunea lui Andrei Marga.

Dumitru Radu Popescu, directorul Editurii Academiei Române, a transmis un pamflet, în care a ironizat câteva aspecte socio-economice actuale, în special din România, vorbind metaforic şi despre destinul Europei. Mesajul prof. Alexandru Athanasiu din Bucuresti a fost citit de prof. univ. dr. Nicolae Bocşan, pe aceeaşi arie culturală înscriindu-se şi intervenţia prof. univ. Wilhelm Dancă din Iaşi, punându-se accent pe dimensiunea filosofică şi realistă a lucrării.

Prof. Mircea Muthu a lansat lucrarea "Europa de Sud-Est în memoria culturală românească. Bibliografie" despre care a vorbit prof. dr. Aurel Sasu.

În acest cadru universitar a fost prezentată şi monografia "Judeţul Bistriţa-Năsăud" de Pompei Cocean, C.N. Boţan, Oana Ramona Ilovan, prezentată de prof.dr. Virgil Surdean. Dincolo de caracterul ştiinţific, de document menit să dureze şi instrument de lucru pentru diverse categorii de cititori, cartea este un bun ghid pentru judeţul nostru, mai ales din perspectiva dezvoltării durabile. Cartea lansată şi la Bistriţa de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, este bine receptată de mediul universitar, fapt confirmat şi de Florin Vasile Şomlea, directorul CJC BN, prezent la acţiunea clujeană.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5