Proiectul « Jurnalistul adolescent »

Ritm şi tinereţe pe scena Centrului Cultural Munincipal

Centrul Cultural Municipal “ George Cosbuc” a organizat un spectacol muzical – coregrafic dedicat sărbătorilor de iarnă.

În cadrul spectacolului, doamna Cornelia Negrea, coregraf al Ansamblului de dansuri moderne si internaţionale “ SincroN “ a avut ca invitaţi pe tinerii dansatori ai Şcolii de dans « BN- Ritm ».

Pentru început, dansatorii Ansambulul « SincroN » au prezentat un colaj format din dans contemporan şi dans modern, unde şi-au dat concursul atât debutanţii, cât şi unii dintre cei mai vechi dansatori ai trupei printre care : Cosmin Ciobanu, Simona Baciu, Cristian Ardelean, Pop Mihai.

Spectatorii, într-un număr mare au fost deosebit de încântaţi, astfel încât au răsplătit dansul prin ropote de aplauze.

Soliştii trupei “ Sincron”, Diana Izabela Miron şi Paul Onişor au încântat de asemenea publicul cu melodii atât din repertoriul naţional, cât şi internaţional.

Dansatorii de la BN-RITM sub coregrafia doamnei Jana Tintelecan şi a directorului artistic Mariana Panţiru au oferit spectatorilor dansuri moderne care au atras atenţia publicului prin costumaţia craciuniţelor şi prin eleganţa dansatorilor.

Spre final, sincroniştii au descreţit frunţile spectatorilor prin frumuseţea şi maiestria de care au dat dovada prin tangoul şi dansul rusesc, care a primit laude din partea preşedintelui Federaţiei Naţionale din Ucraina.

Publicul bistriţean, în special, tinerii prezenţi în sala, au avut parte de momente artistice deosebite oferite de cele doua formaţii acum in pragul Crăciunului.

Bianca Simionca

Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5