La Rodna,

Un număr de 15 deţinuţi ecologizează albia Someşului Mare şi a Izvorului Băilor

Primăria Rodna a apelat la deţinuţii din Penitenciarul Bistriţa pentru a ecologiza albia râurilor Someşul Mare şi Izvorul Băilor. Timp de trei zile, un număr de 15 deţinuţi vor lucra, timp de opt ore, pentru a colecta deşeurile aruncate la voia întâmplării fie de locuitorii comunei sau agenţii economici, fie de turiştii mai puţin responsabili.

“Am încheiat un contract de prestări servicii cu Penitenciarul Bistriţa şi vom plăti 5lei/oră, fără TVA. Noi asigurăm materialele necesare, cizme, saci, mănuşi, dar şi transportul acestor deşeuri colectate. De asemenea, cu două microbuze, îi transportăm zilnic la Rodna. N-am apelat niciodată la un astfel de contract, dar poate aşa îi sensibilizăm şi pe oamenii din Rodna”, ne-a declarat primarul Alexandru Năşcan.

Nemulţumirea edilului se leagă de faptul că unii locuitori nu depozitează deşeurile în pubele, care sunt apoi preluate, din faţa casei, de către utilajele primăriei, ci le aruncă direct în apă, că doar apa le spală pe toate. Potrivit acestuia, autorităţile locale au luat legătura şi cu Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu pentru a verifica existenţa unor contracte de salubritate ale agenţilor economici care-şi desfăşoară activitatea în proximitatea albiei celor două râuri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5