Decesul primarului din Şieu Odorhei, cercetat de Poliţie

Poliţiştii de la Secţia 4 Poliţie Rurală Beclean continuă cercetările în cazul decesului primarului Viorel Chirlejan, din Şieu Odorhei, urmând a se da soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean.

Poliţiştii au fost sesizaţi telefonic cu privire la faptul că, în localitatea Şirioara, Viorel C., în vârstă de 56 de ani, a decedat în locuinţă. “Din primele cercetări, a rezultat că bărbatul a fost găsit decedat într-o cameră a imobilului, în jurul orei 08.00, de către o rudă a sa, care locuia la aceeaşi adresă. Echipajul medical sosit la faţa locului a constatat decesul acestuia”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, subinspectorul Antonela Gorgan.

Potrivit aceleiaşi surse, la examinarea exterioară a cadavrului, nu au fost identificate urme vizibile de violenţă, în cauză urmând să se efectueze necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5