Şofer băut, oprit de poliţişti după o urmărire prin Sângeorz Băi
Un şofer din Sângeorz Băi s-a ales cu dosar penal, după ce, băut fiind, nu a oprit la semnalul poliţistului, fiind necesară urmărirea maşinii sale.
“Pe strada Clopoţeilor din Sângeorz Băi, poliţiştii l-au oprit în trafic pe Ioan A., în vârstă de 54 ani, din localitate, care, în timp ce conducea un autoturism, nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de poliţist, fiind necesară urmărirea acestuia. Ulterior, fiind testat cu etilotestul, rezultatul a fost de 1.12 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, subinspectorul Antonela Gorgan. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
După ce va scăpa de mahmureală, şoferul va da explicaţii poliţiştilor care-i instrumentează dosarul.
Citiţi şi:
- A fugit de Poliţie, de frica etilotestului
- Băut şi fără permis, urmărit de polițiști, un tânăr din Ilva Mică a fost prins și s-a ales cu dosar penal!
- Măierean băut la volan. S-a întocmit dosar penal
- Bărbat din Anieş, în arest preventiv pentru cumul de infracţiuni rutiere
- Rebrişorean rănit grav la Năsăud
Adaugă comentariu nou