Bistriţa se alătură campaniei ,,Let’s Do It, Romania!”
Au rămas mai puţin de trei zile până la ,,Ziua Naţională de Curăţenie”.
,,Let's Do It, Romania!” este un proiect importat din Estonia care propune curăţarea de deşeuri a arealelor naturale ale ţării într-o singură zi, pe 24 septembrie. Cum această zi va cădea într-o sâmbătă, organizatorii aşteaptă un număr foarte mare de cetăţeni şi mizează foarte mult şi pe elevi pentru că aceştia pot fi mai uşor de educat în ceea ce priveşte protecţia mediului.
La nivel local, coordonatorul acestei acţiuni este G.A.L Ruralis (Grup de Acţiune Locală pentru Dezvoltare Durabilă în Microregiunea Bistriţa- Şieu- Şomeş).
,,Toţi românii care sunt dezamăgiţi de faptul că din cele aproximativ 100 milioane tone de gunoi produse anual, o mare parte ajunge în natură, au acum ocazia să facă un mic efort pentru ca această situaţie să se schimbe.
Voluntarii de mediu care se implică în nenumărate acţiuni de curăţenie au ocazia să vadă cum problema se poate atenua când mai multe tipuri de instituţii şi mai mulţi cetăţeni sunt implicaţi laolaltă.
Autorităţile care nu au infrastructura de gestiune a deşeurilor pusă la punct vor avea o imagine clară asupra consecinţelor negative ale acestei situaţii şi vor putea face demersuri pentru a-şi asigura servicii de salubrizare în teritoriu”, ne precizează Cristian Teţcu, preşedintele G.A.L Ruralis.
Puteţi afla mai multe date privind procedura de înscriere a echipelor pentru Ziua Naţională De Curăţenie, puteţi afla consultând site-ul www.letsdoitromania.ro.
Citiţi şi:
- Let’s do it România lansează proiectul,,Şcoala mea verde”
- Poliţia se alătură campaniei „LET`S DO IT, ROMANIA!”
- SGA Bistriţa-Năsăud –partener fidel al campaniei „Let’s do it, România!”
- Let’s Do It, Bistrița-Năsăud!
- Peste 136 000 de români au participat la Ziua de Curățenie Națională. În judeţul nostru, aproape 1500 de voluntari
Adaugă comentariu nou