Conservatorii vor locuri eligibile “ judeţ şi la municipiu”
În prima decadă a lunii septembrie, Uniunea Social Liberală va finaliza procesul de selecţie al candidaţilor pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi primar în municipiu reşedinţă de judeţ, a anunţat, la Bistriţa, vicepreşedintele conservator Maria Grapini. Potrivit acesteia, pentru oraşe şi comune există mai multe variante de accedere în cursa electorală - candidat unic al USL, candidat PSD şi candidat al ACD (PNL+PC) sau fiecare formaţiune va avea propria nominalizare.
În ceea ce priveşte listele pentru Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Bistriţa, conservatorii “se vor lupta” pentru locuri eligibile, locuri disputate şi de social-democraţi şi liberali. “În judeţele unde nu se poate ajunge la o înţelegere, decizia va fi luată la nivel central. Decizia trebuie să tempereze orgoliile liderilor locali”, a menţionat Maria Grapini.
În Bistriţa-Năsăud, chiar dacă nu a fost făcut anunţul oficial, candidaţii comuni vor fi nominalizaţi de PSD – deputatul Emil Radu Moldovan la Consiliul Judeţean şi primarul Ovidiu Creţu la Primăria Bistriţa.
Citiţi şi:
- La Bistriţa Bârgăului Primarul Vasile Laba a câştigat un nou mandat
- Neia Lăcătuş: Partida Romilor va continua parteneriatul cu PNL. Unde nu avem locuri eligibile, mergem cu liste proprii
- Terente Ciui către PNL: Intenţionez să candidez la parlamentare într-un colegiu eligibil
- Maria Grapini (PC): Nu poţi avea o economie competitivă cu oameni flămânzi şi bolnavi
- Conservatorii îşi nominalizează candidaţii pentru sondajele USL
Adaugă comentariu nou