Cum să mori nevinovat

Un tânăr de 22 ani din Bistriţa şi-a pierdut viaţa, joi după-amiază, într-un accident de circulaţie petrecut pe DN 17C, între localităţile Coşbuc şi Salva. Alexandru Iosif M., agent de vânzări, a avut neşansa să întâlnească în trafic o şoferiţă neexperimentată. A fost şi întâlnirea cu moartea…

“Ioana B. de 19 ani, din Săliștea de Sus, judeţul Maramureş, în timp ce conducea un autoturism, din cauza neatenţiei, a pătruns pe contrasens unde s-a colizionat frontal cu un alt autoturism condus regulamentar din sens opus de către Alexandru Iosif M. de 22 ani din municipiul Bistriţa, cartier Unirea”, precizează comisarul şef Gabriela Cosma, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Se pare că tânăra este studentă la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”. Ea se afla în maşină împreună cu mama sa, Ileana B., cele dou fiind doar rănite uşor.

În acest caz, cercetările sunt efectuate de către Poliţia Oraşului Năsăud.

Comentarii

30/07/11 01:00
Pop Eugen

Sincere condoleante familiei,eu sunt un coleg de al lui Alex,coleg din filiala Baia Mare...un om super l-am cunoscut o data la arad la petrecere si am avut onoarea sa joc fotbal in aceeasi echipa cu Alex!Cat despre moima aia sa o executati ar merita,sa fie judecata ca un criminal!Alex odihneste-te frate in pace!Dumnezeu sa te ierte!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5