Liberalii din Beclean îşi eficientizează organizaţia

Stelian Dolha: Liberalii adevăraţi rămân liberali pentru totdeauna

O echipă de liberali din Beclean a răspuns, apelului lansat de Delegaţia Permanentă PNL, lucrări conduse de invitatul de la nivel naţional Radu Surugiu. La eveniment s-au discutat noile evenimente politice şi s-a stabilit strategia de viitor a partidului, ţinând cont de încheierea protocolului judeţean al Uniunii Social Liberale.

Şedinţa a urmărit să analizeze activitatea PNL şi să eficientizeze activitatea partidului, prin corelarea acţiunilor. Principala concluzie a participanţilor la întrunirea liberală a fost că partidul aflat acum la putere, PDL, este absolut incapabil să depăşească clientelismul politic, fapt pentru care investiţiile s-au realizat nu în folosul public, ci doar al unor beneficiari bine selectaţi, care vor cotiza la puşculiţa politică a Puterii. De aceea, liberalii şi-au stabilit ca obiectiv direct câştigarea alegerilor din 2012.

,,Concluziile care s-au desprins sunt că reţeaua electorală trebuie făcută profesionist şi dusă la desăvârşire, şi atunci ne putem aştepta şi la rezultate deosebite.

În România de azi nu mai putem vorbi de o competiţie democratică între Putere şi Opoziţie, în România de azi, vorbim de un război, în care puterea politică dă legi, pentru ca mai târziu, în 2012, să recurgă la acel furt de voturi, folosindu-se de două arme: şantajul şi corupţia.

Armele pe care le folosim noi, cei din Opoziţie, sunt curajul, curajul de a nu capitula, curajul de a merge mai departe, curajul de a câştiga alegerile în 2012 şi unitatea, adică organizare şi construcţie”, a afirmat preşedintele PNL Beclean, Stelian Dolha.

Liberalii au decis să se organizeze mai bine, să-şi transmită mai eficient mesajul către populaţie. Dolha a vorbit şi despre revenirea în organizaţia PNL Beclean, a unui vechi liberal, omul de afaceri Ioan Zegrean.

,,Unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din Beclean, Ioan Zegrean, este un vechi liberal care doreşte să se reactiveze. Voi propune colegilor să îl primim în rândurile Biroului Politic Local. Sper ca exemplul domnului Zegrean să fie urmat la Beclean, şi de alţi oameni de afaceri, şi să întărim cât mai mult rândurile noastre până în 2012.

Până acum am reuşit să organizăm în judeţ, cam trei sferturi din acest partid, până la sfârşitul lui 2011, ne mai rămân celelalte organizaţii, cărora trebuie să reuşim să le dăm alte conduceri, alte conduceri, cu care să obţinem alte rezultate.

Cel mai mult mă bucură faptul că liberalii de odinioară se regăsesc în formula actuală şi în Beclean. Lucrul acesta ar trebui să se reverse, poate asupra întregului partid. Eu cred că liberalii adevăraţi rămân liberali pentru totdeauna”, a conchis liderul liberal Stelian Dolha.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5