Opt mii de puieţi de salcâm, plantaţi de deţinuţi
Joi, 04/07/2011 - 14:59
În cadrul acţiunii de împădurire iniţiată de Asociaţia "Tăşuleasa Social", 30 de persoane private de libertate din Penitenciarul Bistriţa au participat la o acţiune de plantare a opt mii de puieţi de salcâm şi stejar, în zona localităţii Sînmihaiu de Câmpie. Activitatea a fost pusă în aplicare la solicitarea şi cu ajutorul promotor al amplelor campanii de responsabilitate socială, îndreptate în direcţia protejării mediului înconjurător. „Persoanele private de libertate care au fost implicate în această acţiune au fost selecţionate pe bază de voluntariat, demonstrând că protejarea mediului este o responsabilitate a fiecăruia”, ne-a declarat subinspector de penitenciare Laura Opriş.
Citiţi şi:
- Persoanele private de libertate plantează puieţi
- 33 de deţinuţi plantează la Budeşti
- Prefectul Ioan Ţintean, alături de comunitatea din Sânmihaiu de Câmpie. Peste 500 puieţi plantaţi din grijă pentru mediu
- 25 de deţinuţi la ecologizare
- O comisie condusă de subprefectul Ovidiu Frenţ a verificat starea puieţilor plantaţi în „Pădurea Transilvaniei” de la Budeşti

Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 14:23
Modernizări de drumuri la Hășmașu Ciceului Vin, 12:28
Trei bărbați din Bistrița, Șanț şi Maieru, escortați de polițiști și încarcerați în penitenciar Vin, 11:25
Dr. Heidrun Adumitrăchioaiei, la Congresul European al Societăților Academice de Pediatrie Vin, 11:21
Capsule Vitacan Răceală și Gripă Vin, 10:54
Andrei Marga: Posibila cotitură Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
Florin Lassel -
Joi, 23:38
Am copilărit în satul Caila,fiind nepot al profesorului Ioan Sigmirean ,îmi amintesc cu mare...
Aurel -
Joi, 11:55
Foarte mulți ,,Dorei și Ionei" în România. De aceea suntem unde suntem, muncim mult prea puțin,...
Dorel de Bistrita -
Joi, 09:48
Ca sa repare tot ceea ce ati stricat voi cu toata " gasca " Bolojan !
Ionel Fernic -
Joi, 09:12
După toate semnele, UE şi alţi binevoitori ai lui Soros vor să ne desfiinţeye ca naţie, să ne ia...
Paul -
Mar, 16:26
Nostalgia duce cu gândul la versurile melodiei "Îmi acordați un dans ?" interpretată de marele...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm gânduri de bine părintelui MIRCEA DORIN POP, preot paroh la Şintereag. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii...
În zi de naştere, sincere urări aniversare îi adresăm preacucernicului părinte IOAN TITIENI, preot paroh la Gledin.
Sănătate, bucurii şi împliniri transmitem, în zi de naştere, prof. dr. DOREL COSMA, scriitor, jurnalist și președinte al Uniunii Mondiale de Folclor...
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou