33 de deţinuţi plantează la Budeşti

Penitenciarul Bistriţa se alătură acţiunilor care vizează promovarea unor atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător, aspect care se adaugă demersurilor întreprinse pentru îndeplinirea misiunii sociale a sistemului penitenciar - aceea de a trăi într-o lume mai bună şi mai sigură. Astăzi, un grup de 33 de persoane private de libertate aflate în custodia unităţii vor participa la o acţiune de plantare de puieţi în zona localităţii Budeşti. Activitatea reprezintă rodul unei îndelungate şi fructuoase colaborări cu Asociaţia "TĂŞULEASA SOCIAL", care derulează ample campanii de responsabilitate socială, îndreptate în direcţia protejării mediului înconjurător, printre care se numără acţiunile de împădurire pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud.

Persoanele private de libertate care participă la acţiune au fost selecţionate pe bază de voluntariat, demonstrând încă o dată că responsabilitatea protejării mediului ne aparţine tuturor, indiferent de statutul social, transmite subinspector de penitenciare Laura Opriş, purtător de cuvânt al Penitenciarului Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5