Staff-ul conservator, primenit cu noi funcţii la Congres
Joi, 03/31/2011 - 14:30
Peste 4500 de delegaţi conservatori se reunesc, în acest sfârşit de săptămână, la Bucureşti, în cadrul Congresului Extraordinar al Partidului Conservator. Evenimentul reprezintă atât o dare de seamă al staff-ului formaţiunii, la un an de la alegerile interne, cât şi un prilej de desemnarea a unor noi nume în conducerea formaţiunii. Conservatorii îşi vor alege preşedintele executiv, singurul care şi-a anunţat candidatura fiind senatorul de Bacău, Vasile Nistor. De asemenea, va fi “titularizat” pe postul de secretar general Damian Florea, şi vor fi cooptaţi doi alţi vicepreşedinţi. Din Bistriţa-Năsăud, la Congresul Partidului Conservator vor participa 50 delegaţi, susţine liderul judeţean Sorin Mareş.
Citiţi şi:
- Doris Moldovan, interpelată de staff-ul conservator
- Femeile democrat-liberale îşi aleg staff-ul organizaţiei
- Radu Moldovan, Nicolae Moldovan şi Romeo Florian fac echipă în staff-ul PSD BN
- Staff-ul partidului „Legea Cojocaru” îşi îndeamnă membrii să voteze pe Raţiu Onoriu şi Petrina Eugen
- Primăvară social-democrată. Staff-ul PSD BN va oferi peste 2500 flori

Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 15:45
Breviar ASTRA – septembrie 2026 Mie, 14:36
Un bărbat din Cireșoaia a fost reținut, după ce a fost prins conducând cu permisul anulat Mie, 14:33
Bistrițeancă agresată de soț, pe fondul unor neînțelegeri ! Dosar penal pentru violență domestică Cultura
„Foaia enciclopedică literară lunară”, „Revista ilustrată” (an. I, nr. 9, din septembrie 1898), ce...
Comentarii
Frunza Raluca -
Mie, 08:30
Să -mi "beu" cafeaua citind aceste rânduri, dimineața devine mai plăcutà!Spor în toate!
Archiudean Florentin -
Mar, 21:18
La mulţi ani cu bucurie si cu sănătate unui OM ADEVARAT!!
Leon Pintea -
Dum, 19:10
Din cate stiu "metoda" se practica si in fosta RDG/Republica Democrata Germana in noile cartierele...
victor Stir -
Joi, 22:59
O emisiune foarte clară, folositoare! Felicitări, doamnelor!
prof. Vasile G -
Joi, 18:21
În poză, de la dreapta (privirii) spre stânga: Vasile Cotor, Vasile Igna, Nicolae Prelipceanu,...
Aniversări
În zi de naştere, îi urăm dr. vet.
Este o zi specială pentru prof. Raluca Baciu, directorul Liceului Tehnologic Lechinţa.
Ioan Cira, primarul comunei Monor, aniversează astăzi împlinirea unei frumoase vârste.























Adaugă comentariu nou