“MISS FATA DE LA ŢARĂ”
Televiziunile se înghesuie, de obicei, în zonele de ştiri bombă, cu efect comercial imediat obţinut cu mai puţin efort, dar încă se mai nasc emisiuni judicios alese şi minuţios pregătite, care pătrund constructiv în miezul unor întâmplări, cu evident final educativ, cum este şi cazul postului Prima TV.
După un real succes, obţinut în primul sezon al emisiunii “Miss Fata de la Ţară“, Prima TV, prin Casa de Producţie Media Factory, a continuat filmările în cel de al doilea sezon printr-o echipă alcătuită din Dan Bordeianu, actor şi regizor, Adrian Robe Aka Strumfu, producător şi scenarist al acestui reality show, a cărui imagine au realizato Alin Barbu, Cornel Iancu Aka Giovanni, Eduard Brânzea Aka Edi, sunetul de către Gabriel Rizescu, având ca asistent de producţie pe Ionuţ Stoian iar ca şef de producţie pe Silvia Roşca.
La Concursul “Miss Fata de la Ţară” sezonul 2, s-au căutat fete frumoase în toate colţurile ţării, de către vedete tv, între care Gina Pistol, la Poiana Mărului, unde a găsit-o pe Georgiana, Alex Velea, care a ales-o pe Loredana Mihai din Ruginoasa şi Dan Bordeianu, care a avut norocul să-şi găsească cele mai frumoase şi vrednice concurente în comuna Prundu Bârgăului.
“MISS FATA DE LA ŢARĂ” ALEASĂ LA PRUNDU BÂRGĂULUI
La Prundu Bârgăului, locul spre care un important om de cultură, al cărui nume îl păstrăm anonim, la recomandat producătorilor, echipa de filmare a găsit o rară oază de frumuseţe şi poveste, veritabilă zonă cu autentice tradiţii şi obiceiuri vechi bine conservate. Aici, Dan Bordeianu a găsit un diamant neşlefuit, ascuns, pe care l-a scos la lumină trecându-l prin grele încercări, prin selectarea ca “Mis Fata de la Ţară” a unei autentice, harnice, sincere, inteligente şi frumoase fete care ştie să înfrunte marile greutăţi ale vieţii rurale, alături de familie, vecini şi consăteni. Fata aleasă este Dorina Florica Colniţă, care a ajuns deja la Bucureşti, unde se pregăteşte pentru marea finală.
Concursul a fost unul foarte serios, la care s-au găsit zeci de fete, din care, printr-o corectă selecţie au rămas 6 finaliste, al cîror nume le prezentăm în ordinea alfabetică: Albu Aurora Eugenia, Bălan Maria,.Cioncan Oana Adriana,.Colniţă Dorina Florica, Pavelean Iuliana Rodica,.Tomoroga Anamaria Elena. Redăm în continuare cv-urile şi gândurile lor.
.Albu Aurora Eugenia
Mă numesc Albu Aurora Eugenia, locuiesc în comuna Prundu Bârgaului, judeţul Bistriţa - Năsăud. Am 24 de ani, sunt născută pe data de 12.02 în anul 1987, zodia “Vărsător”. Am părul mediu, castaniu şi creţ, ochii verzi, înălţime 1,70 şi 58 kg.
Am absolvit “Universitatea de Stat “Ştefan Cel Mare” - Ştiinţe ale educaţiei în învăţământul primar şi preşcolar - în prezent sunt educatoare.
Ca şi temperament sunt o persoană calmă, sensibilă, uneori chiar timidă. Ca şi preocupări îmi plac excursiile, sportul, muzica, etc. Îmi place întotdeauna să mă implic în acţiuni de colaborare între persoane deoarece mereu consider că pot să realizez mai mult, iar tot ccea ce obţin îmi place să estimez la eforturile mele personale.
Balan Maria
Mă numesc Bălan Maria şi locuiesc în Prundu Bârgăului, judeţul Bistriţa - Năsăud. Am 14 ani, sunt născută în data de 14 Noiembrie 1996 şi sunt în zodia “Scorpion”.
Am părul şaten, ochi căprui spre verde, înălţime 1,67 si 50 kg.
Sunt prietenoasă, comunicativă şi curajoasă, îmi place să dansez, să îmi petrec timpul cu prietenele mele, dar şi să învăţ.
În prezent sunt elevă în clasa a 8-a la Grupul Şcolar “Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului şi activez la Ansamblul Folcloric “Plaiurile Bârgăului” din aceeaşi localitate, în calitate de dansatoare.
Deşi am doar 14 ani, pe viitor mi-aş dori să am o carieră ca şi hairstylist, deoarece îmi place foarte mult să aranjez părul prietenelor mele.
Cioncan Oana Adriana
Mă numesc Cioncan Oana Adriana şi locuiesc pe Strada Brujeni. nr. 1089, în comuna Prundu Bârgăului, judeţul Bistriţa Năsăud. Am 19 ani, sunt născută pe data de 28 Februarie 1992 şi sunt în zodia “Pesti”. Specific nativilor acestei zodii, sunt o fire iubitoare, atentă cu cei din jur şi răbdătoare, sensibilă, înţelegătoare şi foarte comunicativă. De asemenea sunt curajoasă, ambiţioasă şi încrezătoare în forţele proprii, de aceea accept diferite provocări prin care pot să îmi demonstrez capacităţile şi calităţile.
Am părul lung, şaten, ochi căprui, înalţime 1,70 şi 56 kg. Vorbesc fluent limba engleză, spaniolă şi franceză.
Sunt elevă în clasa a 12 - a la Grupul Şcolar “Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, profil Matematică - Informatică, dar pe viitor îmi doresc să urmez “Facultatea de Teatru şi Televiziune”.
Îmi place foarte mult să cânt şi să dansez, de aceea de la vărsta de 9 ani am început să fac parte din Grupul Folcloric “Mioriţa”, coordonator Valeria Peter Predescu, actualmente Grupul Folcloric “Valeria Peter Predescu”, coordonator Alexandru Pugna şi membră a Ansamblului Folcloric “Plaiurile Bârgăului”, a Căminului Cultural din Prundu Bârgăului, în calitate de solistă vocală şi dansatoare, la care activez şi în prezent.
Pe lângă muzica şi dans, pasiunile mele sunt desenul şi literatura. Îmi plac de asemenea excursiile şi plimbările în aer liber deoarece mă ajută să mă relaxez şi să îmi încarc sufletul cu pace şi linişte.
Datorită faptului că m-am născut la ţară, unde traiul nu este deloc uşor, părinţii mei m-au învăţat ce înseamnă lucrul la câmp, treburile gospodăreşti de zi cu zi şi ce trebuie să fac pentru a mă putea descurca în viaţă.
Colniţă Dorina Florica
Mă numesc Colniţă Dorina Florica, am 20 de ani şi sunt născută pe data de 15 Octombrie 1990, o “balanţă” hotărâtă dar în acelaşi timp sensibilă.
Locuiesc în Prundu Bârgăului, pe strada Secu, judeţul Bistriţa - Năsăud şi sunt elevă în ultimul an al Grupului Şcolar “Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului.
Sunt şatenă, am ochii verzi, înalţime 1,78 şi 60 kg.
Sunt o fire ambiţioasă, muncitoare şi nu mă dau înapoi de la nimic, indiferent de greutate, deoarece prin diferite activităţi îmi demonstrez mie însumi de ceea ce sunt capabilă.
Îmi place portul popular şi tot ceea ce ţine de folclor. Îmi place de asemenea să dansez, să mă plimb şi să ascult muzică.
Păvălean Iuliana Rodica,
Mă numesc Păvălean Iuliana Rodica, am 18 ani, sunt născută pe 18 Octombrie 1992, sunt în zodia balanţei şi locuiesc în comuna Prundu Bârgăului, judeţul Bistriţa - Năsăud.
Am părul lung şi blond, ochii albaştrii, înălţimea de 1,70 şi greutatea de 60 de kilograme. Ştiu să vorbesc fluent limba engleză, franceză şi spaniolă, îmi place să fiu apreciată, sunt îndrăzneaţă şi îmi plac provocările.
Sunt o fire sensibilă, sufletistă, iubitoare, curajoasă, îmi place să dansez, să cânt, să înnot, şi altele. Sunt o fată silitoare şi conştientă de greutăţile ce sunt în viaţă, deoarece părinţii nu m-au scutit niciodată de muncile gospodăreşti. Acum sunt elevă la "Colegiul Naţional Andrei Mureşanu", profil biologie - chimie iar pe viitor îmi doresc să urmez Facultatea de Medicină.
Tomoroga Anamaria Elena,
Mă numesc Tomoroga Anamaria Elena, am 20 de ani, 57 kg , înălţime 1,68, brunetă, ochi căprui, zodia Taur, născută pe 27 aprilie 1990. locuiesc în comuna Prundu Bârgăului, strada Brujeni, numărul 906, judeţul Bistriţa - Năsăud..Naţionalitatea - română, starea civila - necăsătorită, am absolvit şcoala generală şi liceul profil economic la Gr.Sc."Radu - Petrescu" din Prundu Bârgăului, iar acum sunt studentă în anul II la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei la Universitatea Babeş Bolyai, extensia Bistriţa. Experienţa profesională - am absolvit un curs de hairstilist – manichiur & pedichiură şi acum lucrez în domeniu la domiciuliu. Abilităţi şi competenţe profesionale - cunoscător de limba franceză şi spaniolă, diplome de competenţe - diplomă de hairstilist, operator calculator şi de bacalaureat.
Calităţi - o persoană comunicativă, usor de adaptat în orice situatie&grup, pot lucra într-o echipă şi dornică de a şti cât mai multe lucruri. Defecte - pesimistă, prea sinceră, guralivă. Sunt o persoană căreia îi place foarte mult dansul de aceea fac parte din ansamblul de dansuri populare "Plaiurile Bârgăului" din localitate. Pasiunile mele în timpul liber - dansul, sportul şi desenul. Iubesc animalele, copii şi viaţa. Sunt deţinător de permis auto şi conduc decâte ori am ocazia. Hobby - calculatoare/internet, muzică. Îmi doresc să călătoresc, să îmi găsesc un loc de muncă stabil într-un domeniu profesional care să îmi permită utilizarea şi dezvoltarea cunoştinţelor profesionale.
În seara concursului final de la Prundu Bârgăului, desfăşurată în faţa a sute de spectatori care au umplut sala Căminului Cultural, fetele au susţinut în public ultimele probe, într-un deosebit spectacol, în urma căruia cea care a fost aleasă, pentru a reprezenta mai departe comuna, a fost tânăra de 18 ani, Dorina Florica Colniţă.
Comentarii
pentru branzea eduard........sunt nae contacteaza-ma urgent la nr de tel 0720805913 sau 0767217451
Adaugă comentariu nou