Hărţi de hazard la inundaţii pentru bazinul hidrografic din Bistriţa-Năsăud

Contractul de finanţare pentru proiectul ”Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor”, prin POS Mediu (axa prioritară 5), a fost semnat şi pentru cele cinci judeţe din Bazinul Hidrografic Someş‐Tisa. Pentru judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare, valoarea totală a proiectului este de aproximativ 7 milioane euro, dintre care, în perioada 2007‐2009, au fost deja cheltuiţi aproximativ 1 milioan euro, bani proveniţi din fonduri bugetare.

În fapt, până în 31 decembrie 2012, vor fi elaborate hărţi de hazard la inundaţii, dar şi planuri de prevenire, protecţie şi diminuare a efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic Someş‐Tisa. Obiectivul acestui proiect vizează îmbunătăţirea eficacităţii sistemului de apărare împotriva inundaţiilor şi modernizarea sistemelor de supraveghere, avertizare şi alarmare în perioada apelor mari generatoare de inundații, în bazinele hidrografice ale râurilor Someş, Tisa şi Crasna.

Potrivit datelor furnizate de Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa, elaborarea acestui proiect este necesară pentru fundamentarea acţiunilor de prevenire şi protecţie împotriva inundaţiilor având la bază principiile cuprinse în Strategia Naţională de management al riscului la inundaţii şi a Directivei 2007/60/CE.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5