Poliţia Rutieră iese astăzi la "atac" pe drumurile judeţului
În acest week-end, poliţiştii rutierişti din Bistriţa-Năsăud vor acţiona concertat pe toate arterele din judeţ. În fapt, 10 echipaje rutiere, cu dotările de rigoare, ajutaţi şi de poliţiştii din zona rurală, vor încerca să-i conştientizeze pe conducătorii auto pentru a respecta regulile de circulaţie. În vizorul poliţiştilor sunt şoferii vitezomani, care se aventurează în depăşiri neregulamentare, care nu acordă prioritate şi care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acţiunea vine ca urmare a numărului mare de incidente stradale care s-au produs numai în prima lună a lui 2011. De la începutul anului, în judeţul nostru au avut loc 23 accidente cu victime, dintre care 7 grave (2 morţi şi şase răniţi grav) şi 16 accidente uşoare, precizează comisarul şef Roberto Hasnas, şeful Serviciului Rutier al IPJ Bistriţa-Năsăud. Cele mai multe evenimente s-au petrecut în municipiul Bistriţa, dar şi în zonele Beclean şi Năsăud. Potrivit statisticilor, DN 17 rămâne în topul accidentelor, astfel că acţiunea poliţiştilor va viza în special acest tronson.
Citiţi şi:
- Şoferii vitezomani, vânaţi cu 11 aparate radar pe drumurile din Bistriţa-Năsăud
- Şoferii “afumaţi” şi vitezomani, căutaţi în raziile de weekend ale poliţiştilor
- Peste 60 de vitezomani, sancţionaţi de poliţişti
- Peste 100 de şoferi vitezomani, luaţi la ochi …de radar
- Peste 650 şoferi vitezomani, sancţionaţi de poliţişti
Adaugă comentariu nou