PSIHOLOGIA VIEŢII

Ce culoare te caracterizează? I.

Tot ce ne înconjoară are o culoare, un parfum sau un sunet. Am fost tentaţi deseori să ne întrebăm care este culoarea care ni s-ar potrivi şi nu am găsit întotdeauna răspunsul sau dacă l-am găsit nu am fost întotdeauna mulţumiţi de el. Se ştie că fiecărei persoane i se potrivesc doar anumite culori şi asta deoarece fiecare culoare potenţează câte un tip de personalitate. Iată câteva dintre semnificaţiile culorilor:

Rozul – este o culoare care îl face pe cel care îl poartă să iubească lumea, fiind deci culoarea dragostei şi totodată cea mai romantică şi afectivă culoare. Totodată, rozul este şi culoarea sexualităţii. Este de altfel şi simbolul unei iubiri în tăcere. El are rolul de a calma şi de a îmbuna sentimentele.

Studiile efectuate în mai multe închisori au arătat că atunci când celulele prizonierilor sunt vopsite în roz, atitudinea agresivă se diminuează vizibil, dar efectul nu este însă durabil. O expunere mai îndelungată la această culoare poate duce în final la o explozie de violenţă. De asemenea se spune că rozul decolorat este culoarea care marchează cel mai bine începutul marii dezvoltări intelectuale, fiind totodată şi cea mai potrivită culoare în domeniul investiţiilor.

Verdele – este o culoare excelentă pentru realizări financiare, fiind deci culoarea câştigului financiar. Verdele are totodată şi un efect de linişte, bună dispoziţie, relaxare, meditaţie, echilibru, siguranţă. El facilitează deconectarea nervoasă. Caracterizează tipul pasiv, defensiv, autonom, reţinut. Exprimă concentrare, siguranţă, introspecţie. Important de ştiut este faptul că verdele este culoarea hainelor care trebuie îmbrăcate când mergeţi să daţi un interviu de angajare.Verdele este totodată şi culoarea speranţei, fiind o culoare foarte potrivită spre a fi utilizată la zugrăvirea dormitoarelor. Se spune că verdele închis este culoarea care indică o concentrare puternică, dar care durează doar un moment.

Albastrul – este o culoare liniştitoare, fiind culoarea intelectualului. Este de altfel şi simbolul unei iubiri ascunse. Această culoare favorizează dezvoltarea proceselor de inhibiţie şi de încetinire a ritmului activităţii; îndeamnă la calm şi reverie, concentrare şi linişte interioară, seriozitate, meditaţie. În exces, conduce la depresie. Se caracterizează prin profunzimea trăirilor şi sentimentelor. Caracteristică pentru tipul pasiv, senzitiv, perceptiv.

Albastrul deschis sugerează setea de cunoaştere, dar şi nevoia de odihnă şi relaxare.

Albastrul electric este culoarea care se potriveşte unei persoane care e mulţumită cu nivelul său existent de cunoaştere sau doreşte realizări intelectuale mai înalte. Această culoare este foarte bună pentru oratori căci atrage publicul. Este totodată şi o culoare potrivită pentru un om disponibil întotdeauna şi mai ales atunci când este nevoie.

Albastrul pulverizat este culoarea potrivită pentru un visător, pentru artistul creator, arareori preocupat de lucruri materiale.

Albastrul închis se potriveşte mai mult, persoanelor, care nu sunt satisfăcute de acţiunile altora. Deseori albastrul se foloseşte ca o culoare neutră, pentru a produce îmbinarea mai multor culori.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5