Efectul proiectului ,,10 pentru Bistriţa”: Biroul Municipal al PNL, dizolvat
Strategia politică a liberalilor bistriţeni pentru alegerile locale din 2012, mediatizatul şi mult discutatul proiect ,,10 pentru Bistriţa” au consecinţe nefaste pentru organizaţia municipală PNL Bistriţa, care a fost dizolvată.
Proiectul tulbură apele interioare ale formaţiunii liberale, cel puţin în ceea ce priveşte filiala bistriţeană. Autosuspendările sau demisiile de onoare ale lui Gelu Muthi, respectiv Dorin Dobra, au creat o oarecare confuzie în rândul organizaţiei municipale, mai ales că unii dintre liberalii bistriţeni au aflat de dizolvarea BPM, din presă, şi nu, în cadrul unei şedinţe de lucru, cum ar fi normal.
Gelu Muthi a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, dizolvarea Biroului Politic Municipal al PNL Bistriţa, decizie care a fost luată la sfârşitul săptămânii trecute.
,,Am cerut dizolvarea BPM, deoarece am constatat că suntem ineficienţi, din cauza neimplicării unora dintre membri în activitatea de partid. Să fii prezent doar la şedinţe nu este suficient. Am cerut preşedintelui PNL B-N, deputatul Ioan Ţintean, să ia act de această situaţie existentă, iar în cadrul Delegaţiei Permanente Teritoriale se va pecetlui această hotărâre”, a declarat Gelu Muthi, care a refuzat să precizeze numele celor care au refuzat să se implice în activitatea de partid.
El a completat spunând că, în maxim o săptămână, va propune un Birou Politic Interimar, iar într-o lună de zile, vor fi organizate alegeri la nivelul municipiului.
Până atunci, ,,încrederea” va fi restabilită de urgenţă în PNL Bistriţa, tot de către fostul lider Gelu Muthi. Muthi a fost desemnat ca preşedinte interimar al filialei bistriţene până la organizarea de noi alegeri. În ceea ce-i priveşte pe viitori ,,parteneri” interimari, Muthi a precizat că nu vor fi neapărat alţii decât înainte, dar se vor produce schimbări, pentru a putea ieşi în faţa alegătorilor cu o listă viabilă de viitori consilieri municipali PNL.
Comentarii
daca cititi un alt zir, scrie ca din 16-18(nu-mi amintesc cati a zis) vin la sedinta sub 10 membrii.Nu vi se pare normal ca nu stiu si ca afla din presa de schimbarile din birou?
Adaugă comentariu nou