Telefonul, hoţul şi gara

Luni noaptea, în jurul orei 24.00, jandarmii care efectuau serviciul de patrulare în zona Gării pe strada Rodnei au observat doi tineri care alergau spre Gară. Imediat aceştia s-au apropiat de cei în cauză, întrebându-i dacă pot fi ajutaţi cu ceva. Tinerii doreau de fapt să-l ajungă din urmă pe cel care le-a sustras telefonul mobil.

În timp ce se afla într-unul din localurile publice din zonă alături de câţiva prieteni, Daniel V. de 27 de ani din Bistriţa, spune că de masa lor s-au apropiat două persoane care s-au oferit să facă schimb de telefoane mobile. Sub acest pretext făptuitorul, Cristian G. de 27 de ani din Bistriţa alături de prietenul său Rareş H. de 24 de ani din Teaca, a pus mâna pe telefonul păgubitului aflat pe masă şi a ieşit afară în ideea de a-l proba. În schimb, cel în cauză a început să alerge cu telefonul în mână spre Gară, fără a se întoarce în local pentru a-l înapoia proprietarului. Jandarmii au pornit în căutarea făptuitorilor şi imediat ce au fost identificaţi şi legimitaţi cei doi au fost invitaţi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa Năsăud unde li s-au întocmit actele premergătoare în vederea începerii urmării penale. Telefonul, un Nokia 1112 a fost recuperat de jandarmi şi a fost predat păgubitului pe bază de proces-verbal de predare-primire, conform procedurilor legale în vigoare, transmite ofiţer specialist informare şi relaţii publice lt. Georgeta Căşvan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5