Proiect de incluziune socială pentru romii din Lechinţa

Agenţia Naţională pentru Romi implementează în 30 de judeţe, printre care şi Bistriţa-Năsăud, proiectul “Participare grupurilor vulnerabile în economia socială”, care vizează creşterea capacităţii de a realiza o dezvoltare locală durabilă şi incluzivă la nivelul comunităţilor locale (inclusiv a populaţiei de etnie romă). Parteneri ai ANR sunt Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Agenţia Naţională Antidrog, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului şi organizaţii nonguvernamentale.

Proiectul are două grupuri ţintă, pe de o parte persoane de etnie romă supuse excluziunii sociale, deţinuţi, persoane dependente de droguri, femei victime ale violenţei în familie sau tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului şi care se află în căutarea unui loc de muncă. De cealaltă parte, activităţile vizează lucrători sociali, asistenţi comunitari, mediatori familiali, mediatori sanitari, specialişti şi formatori implicaţi în economia socială sau manageri ai întreprinderilor sociale.

Coordonatorul local Ovidiu Lăcătuş susţine că proiectul care va viza şi comunitatea romă din comuna Lechinţa, urmăreşte promovarea economiei sociale la nivelul comunităţilor locale, inclusiv prin încheierea unor parteneriate între Agenţia Naţională pentru Romi cu primăriile. De asemenea, proiectul vizează formarea a 120 specialişti în domeniul economiei sociale, a 300 de specialişti în domeniul incluziunii sociale, înfiinţarea a 50 de parteneriate public - private în cele 30 de comunităţi locale. Mai mult, romii din Lechinţa şi din celelalte comunităţi vor fii cooptaţi în programe de formare profesională, proiectul propunându-şi calificarea a 1800 de persoane vulnerabile.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5