Sfânta Mare Muceniţă Filofteia, model al milei creştine

În salba de mărgăritare a numelor sfinţilor de neam român, un loc aparte îl ocupă Sfânta Muceniţă Filofteia - Fecioara, prăznuită pe data de 7 decembrie. Această comoară duhovnicească aducătoare de roduri vrednice pentru împărăţia cerurilor s-a născut pe la anul 1206 în marea cetate a Târnovei, capitala împărăţiei românilor şi bulgarilor, din sudul Dunării. Părinţii sfintei erau creştini şi se ocupau cu agricultura.

Mama fecioarei, fire evlavioasă şi temătoare de Dumnezeu, urma pilda sfintelor femei,precum: Emilia - mama Sfântului Vasile cel Mare; Monica - mama Fericitului Augustin şi altele, mergând adesea la sfintele slujbe bisericeşti, ascultând cu luare aminte dumnezeieştile Scripturi şi străduindu-se să fie împlinitoare a lor. Rugăciunile făcute cu multă căldură sufletească şi posturile ţinute cu multă grijă erau podoabele ei duhovniceşti, iar milosteniile şi alte fapte bune erau lucrarea ei din fiecare zi.

Copila Filofteia, trup din trupul mamei sale şi fire din firea ei, era nelipsită de lângă dânsa la biserică, la rugăciune, la milostenii şi la faceri de bine în folosul semenilor.

Când ea a ajuns la vârsta deprinderii învăţăturii creştineşti, mama ei scumpă s-a mutat la cele cereşti, lăsând-o în grija tatălui. Rămânând orfană de mamă, fetiţa s-a arătat un pământ bogat în rodiri de fapte bune.Urmând învăţătura Sfântului Apostol Petru, ea căuta să împodobească „omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (I Petru 3, 3-4).

După pilda mamei sale,după care suferea atât de mult, tânăra fecioară se îndeletnicea îndeosebi cu lucrarea milosteniei, ştiind că Mântuitorul Iisus Hristos nu numai că fericeşte pe cei darnici, dar Se şi face una cu cei suferinzi.Filofteia nu mai trăia pentru ea, ci pentru mirele ei, Iisus Hristos, după cum o arată şi numele: „iubitoare de Dumnezeu”. Hainele ei încălzeau trupurile săracilor şi hrana ei îndestula pe cei flămânzi. Toate acestea le săvârşea fericita în taină, căci aşa învăţase de la maica sa ce îi spunea mereu să facă binele dar să se ferească de mulţumirea şi slava oamenilorfiindcă "slava omenească pierde toate ostenelile făcătorului de bine" (Sf. Marcu Ascetul). În acest sens Sfânta Scriptură zice: „Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca sa fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat răsplata lor. Tu, însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 2-4)

Îndeletnicindu-se cu muncile câmpului, tatăl fericitei avea şi el credinţă , dar nelucrătoare. Grijile acestei lumi şi deşertăciunile vieţii înăbuşiseră îndemnurile evanghelice, care nu aduceau rod în sufletul său. De aceea, binefacerile şi milosteniile fiicei sale le socotea o pagubă, şi adesea o certa ba chiar o bătea îndemnând-o să nu mai facă acele lucruri.

După ce a trecut la cele veşnice mama fetei, tatăl se căsătoreşte cu o femeie străină de vieţuirea creştină, nemilostivă şi plină de răutate. De aceea ura de moarte pe copilă, deşi aceasta o ajuta în gospodărie şi o asculta, însă nu mai mult ca pe Dumnezeu. Mergerea la biserică a tinerei i se părea mamei vitrege o pierdere de timp, iar postirile şi rugăciunile ei o porneau spre mânie. S-a pornit, aşadar, cu ură neîmpăcată asupra fecioarei, pe care o bătea, chinuind-o cu felurite munci, şi căuta, ca o altă Irodiadă, vreme potrivită să învrăjbească şi mai mult pe tată asupra propriei sale fiice.

Nici bătăile tatălui său, nici chinurile pe care le răbda de la mama vitregă n-au putut să o oprească de la milostenii şi de la lucrarea faptelor bune.

Între multele ascultări pe care i le dăduse mama vitregă Filofteiei era şi aceea de a duce tatălui hrană la câmp. Mergând ea cu bucate în fiecare zi la ţarina unde lucra acesta, unii oameni sărmani ştiind-o milostivă, îi ieşeau înainte, cerându-i cu multă stăruinţă să-i miluiască. Fericita, văzându-i atât de lipsiţi, se înduioşa şi, neavând altceva să le dea, le punea înainte din bucatele pe care le ducea tatălui său. Făcând în mai multe zile astfel de fapte, tatăl său îi reproşează soţiei faptul că nu îi trimite bucate suficiente pentru a se hrăni. Ripostând femeia îi spune că ea totdeauna îi trimite bucate suficiente însă poate fata nu i le duce ci după cum îi e obiceiul le împarte altora.. Auzind acestea, tatăl copilei a tăcut, punându-şi în gând să o urmărească.

Din locul în care se ascunsese, tatăl vedea cum fiica lui împărţea bucatele cu nevoiaşii ce abia o aşteptau tremurând pe cărare. În loc să se bucure de o faptă ca aceasta, pornit fiind pe fericita de învinuirile mamei vitrege şi orbit de urâtorul binelui, el s-a aprins într-atât încât n-a mai avut răbdare şi, scoţând de la brâu barda pe care o purta de obicei, a aruncat-o asupra ei. Rănind-o grav la picior, sângele a început să curgă şiroaie şi la doar 12 ani şi-a dat sufletul în mâinile mirelui ceresc. O seninătate a luminat atunci faţa ei îngerească, strălucindu-i pe chip virtuţile alese de care a dat dovadă.

Nevrednicul ei tată a fost cuprins pe loc de spaimă şi cutremur. El se făcuse ucigaşul fiicei sale pe care o vedea acum strălucind de mărirea lui Dumnezeu care se revărsase asupra ei.

Venindu-şi în fire a fost cuprins pe loc de mustrare şi în sufletul său negru a început a încolţi mila şi regretul. S-a gândit să o ridice spre a o înmormânta în mod creştinesc. Dumnezeu, preamărind-o cu darul facerii de minuni, a îngreuiat trupul ei cel tânăr ca pe o stâncă de granit încât nimeni n-a putut să o ridice de la pământ. Nedumerindu-se de cele întâmplate, tatăl a alergat în cetate la arhiereu, unde a povestit toată întâmplarea şi cum trupul fecioarei se află pe pământ proslăvit de Dumnezeu cu cerească lumină.

Acesta, împreună cu mai marii cetăţii, cu clerici şi cu mulţime de credincioşi, au venit la locul unde se afla sfânta. Văzând trupul ei strălucind de o lumină mai presus de fire, au preamărit pe Dumnezeu. După ce au înălţat cu toţii rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, membrii soborului au voit să ridice sfintele ei moaşte şi să le aşeze cu cinste în catedrala cetăţii Târnovo, dar n-au putut să o clintească din loc. Arhiereul şi toţi ceilalţi clerici, spăimântându-se şi mai mult, au făcut rugăciuni cu toată evlavia către Dumnezeu, dar moaştele nu se lăsau nicidecum ridicate.

Înţelegând că nu este voia sfintei să fie dusă în cetatea aceasta, auînceput slujitorii să enumere numele diferitelor oraşe, biserici şi mănăstiri din dreapta şi din stânga Dunării. Dar, minune, când au rostit numele bisericii cu hramul Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeş, din Ţara Românească, trupul sfintei s-a arătat mai uşor decât era firesc.

Înştiinţând şi pe voievodul Radu Negru despre vrerea Sfintei Muceniţe Filofteia, el a venit în grabă cu mare evlavie la Dunăre, înconjurat de vlădici, clerici şi popor dreptmăritor. Cu slavoslovii, cu tămâieri şi cu făclii au fost întâmpinate sfintele ei moaşte. Şi a „mers aşa măreţu alai prin târguri şi sate, zile şi nopţi de-a rândul. Şi pe unde trecea, bolile celor ce o primeau cu credinţă se tămăduiau. Şi ducând-o, au aşezat-o în „Biserica Domnească”, din vechea cetate a Argeşului”(Vieţile Sfinţilor Români)

De atunci, cinstitele moaşte ale Sfintei Muceniţe Filofteia au devenit pentru ţara noastră o binecuvântare a lui Dumnezeu, iar pentru dreptcredinciosul popor român, ca una ce era de acelaşi neam cu el, izvor nesecat de binefaceri.

Pe bună dreptate putem spune că pământul acesta străbun a fost împânzit cu nestemate duhovniceşti ce astăzi strălucesc pe bulta cerească fiind pururea rugători pentru pacea şi bunăstarea întregii lumi, a bisericii noastre şi a credincioşilor ce au ştiut mai bine ca oricine să se închine lor.

Se cuvine aşadar să împletim o cunună cultică şi în mod tainic să o aşezăm pe fruntea muceniţei rostind împreună cu îngerii din ceruri : "

Bucură-te, că prin tine am primit hrană cerească,

Bucură-te, pilda celor ce vor să se mântuiască,

Bucură-te, comoara milei cea-n veci nedeşertată

Bucură-te, îmbrăcarea celor goi fără de plată,

Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată.

Pr. Aurelian Poptean, Mariselu