Bazinul de înot prinde contur

După ce în acest an au demarat lucrările la bazinul de înot şcolar care va fi realizat în oraşul Beclean , lucrările de construcţie se derulează într-un ritm susţinut, săptămînă după săptămână, astfel că, deja, noua investiţie aflată în lucru la Beclean prinde contur pe zi ce trece. A fost turnată fundaţia, au fost realizaţi pilonii de susţinere şi alte elemente ale structurii de rezistenţă a clădirii, se lucrează la alte elemente ale construcţiei acestui proiect finanţat cu fonduri de circa 1,5 milioane de euro prin Compania Naţională de Investiţii. După încheierea tuturor lucrărilor, oraşul Beclean va avea un bazin de înot acoperit cu dimensiunile de 12,5 metri lăţime, 25 metri lungime şi 1,30-1,80 metri adâncime, găzduit într-o clădire impunătoare, cu un design arhitectonic modern. Bazinul va funcţiona permanent, inclusiv pe timpul iernii, cu acces contra cost, urmând să fie o nouă atracţie a oraşului Beclean, pe lângă faptul că va avea şi scop didactic, aici urmând să se desfăşoare lecţii de înot în cadrul orelor de sport şcolare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5