Aproape 80 de dosare complexe în vizorul IPJ Bistriţa-Năsăud

În primele 10 luni ale anului, la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bistriţa-Năsăud erau înregistrate 76 de dosare complexe. Potrivit comisarului şef Ioan Ovidiu Mureşan, 38 de dosare reprezintă “o moştenire” din 2009, alte 38 fiind înscrise în primele 10 luni, dintre care 29 au fost direcţionate către Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar nouă către Serviciul de Investigaţii Criminale.

Potrivit aceleiaşi surse, 12 cazuri au fost declinate către alte autorităţi, dintre care şase la DNA, iar 3 la D.I.I.C.O.T. În aceste dosare declinate a fost cauzat un prejudiciu de 13,4 milioane lei, fiind recuperată suma de 380.000 lei. Poliţiştii au cercetat 131 persoane, pentru opt impunându-se starea de reţinere sau de arest preventiv.

În cursul perioadei raportate de IPJ Bistriţa-Năsăud, au fost soluţionate 18 dosare, pentru 16 fiind propusă măsura de trimitere în judecată. În aceste dosare cu propunere de trimitere în judecată, în primele 10 luni 2010 au fost învinuite 94 de persoane, 15 fiind cercetate în stare de reţinere sau de areste preventiv.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5