Acţiunea „Let’s do it România” – o reuşită
La sfârşitul săptămânii trecute s-a desfăşurat prima acţiune românească, la nivel naţional, cu implicare socială de amploare prin proiectul „Let’s do it România!”. Acest proiect realizat prin colaborarea dintre Ministerul Mediului şi Pădurilor şi ONG-uri şi-a propus să lase România mai curată, dar în acelaşi timp, să crească responsabilizarea cetăţenilor faţă de mediul înconjurător. În acest sens, toate primăriile din mediul rural şi urban s-au implicat prin asigurarea participării voluntare a cât mai mulţi cetăţeni şi elevi la acest proiect.
Edilii oraşului Năsăud s-au implicat direct pentru ducerea la bun sfârşit a acţiunii, prin ecologizarea domeniului public şi a spaţiilor verzi din localitate cu cartierele aparţinătoare. Astfel, au fost colectate toate deşeurile sub mă de mormane, depozitându-le în locurile special amenajate în acest scop. Alături de reprezentanţii primăriei – viceprimarul Ovidiu Maghiar, Ioan Ilieş şi ref. Mihai Moldovan de la Comp. gestionarea deşeurilor, mediu şi transport din cadrul Primăriei oraşului Năsăud, coordonatorii acţiunii, au participat efectiv elevi de la Şcoala Generală „Mihai Eminescu” de la Grupul Şcolar Silvic şi Grupul Şcolar Economic, însoţiţi de cadrele didactice. Au participat 311 voluntari, adunând 355 saci deşeuri, ceea ce înseamnă aproximativ 44 mc. Deşeurile au fost transportate cu mijloacele puse la dispoziţie de către agenţii de salubritate, la rampele de deşeuri autorizate.
Citiţi şi:
- APM BN- model de bună practică în campania “Let’s Do It, România”
- SGA Bistriţa-Năsăud –partener fidel al campaniei „Let’s do it, România!”
- Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud s-a alăturat campaniei naţionale “Let’ s do it Romania!”
- Angajaţii SGA BN, parteneri ai campaniei “Let’s do it, România!”
- “Let's Do It, Romania!” și Garda Națională de Mediu lansează concursul “Let’s Be ECO!”
Adaugă comentariu nou