Fumătorii contaminează şi obiectele din jur
Cercetările actuale au dezvăluit faptul că substanţele eliberate din fumul de ţigară, cu cele din aer, pot produce compoziţii cancerigene, care periclitează viaţa tuturor memrilor unei familii, tuturor clienţilor în localurile unde se fumează.
Cu ocazia mutării unei familii, s-a dat jos şi lustra care avea iniţial un suport de culoare argintie, dar în cei 20 de ani a devenit maronie-aurie din cauza nicotinului depus, care numai cu detergent şi apă caldă se putea îndepărta.
Din ţigara aprinsă se eliberează nicotină sub formă de aburi, care se depun pe pereţi, podele, covoare, perdele, mobilă. Depunerea substanţelor din ţigara aprinsă, afectează mediul nu numai sub aspect estetic, dar şi olfactiv. Mirosul se imprimă în locuinţă, haine, păr, piele, motive care ar trebui să îndemne fumătorii să nu-şi aprindă ţigara în casa nefumătorilor.
Numai mirosul neplăcut nu ar fi periculos, dar Laboratorul californian Berkeley a demonstrat că substanţele depuse pe diferite obiecte întră în reacţie cu acizii aflaţi în aer (HNO2) şi dau naştere unor substanţe cancerigene periculoase.
Cercetătorii au demonstrat şi faptul că aceste substanţe de pe diferite obiecte (mobilă, podele, perdele, haine) ajung şi prin atingere în organismul uman. Din această cauză bebeluşii şi copii mici sunt cei mai expuşi la pericolul semnalat.
În cazul în care persoanele fumătoare fumează afară, aduc cu ele în casă, pe piele şi pe haine, aceste substanţe toxice.
Cercetătorii au concluzionat că sănătatea fumătorilor nu-i afectată numai de ţigările consumate, dar şi de aerul viciat de fum. De ex. dacă cineva fumează 14 ţigări pe zi şi se află în continuare într-un spaţiu cu fum, se consideră că fumul inhalat corespunde a 2,6 ţigări. În acest sens, în cazul examinării stării de sănătate a fumătorilor trebuie avut în vedere atât efectul fumatului activ, cât şi al fumatului pasiv.
În felul acesta se poate vorbi despre trei surse nocive ale fumatului: fumatul activ, fumatul pasiv şi obiectele contaminate datorită fumului.
Adaugă comentariu nou