Penitenciarul Bistriţa, alături de sinistraţi
Având în vedere pagubele produse de inundaţiile din ultima perioadă care au avut loc în zona Moldovei, Penitenciarul Bistriţa doreşte să se alăture campaniei umanitare iniţiate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor în colaborare cu Radio România Actualităţi.
În acest sens, în unitatea noastră s-au organizat acţiuni de colectare de produse şi fonduri destinate familiilor afectate de inundaţii. Astfel, lucrătorii Penitenciarului Bistriţa au donat atât sume de bani, cât şi articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi lenjerii de pat.
Din rândul persoanelor private de libertate custodiate în unitatea noastră, marea majoritate şi-au exprimat dorinţa de a dona o parte din raţia de alimente. Cei care au fost de acord să participe la această campanie umanitară, au renunţat la raţia de pâine din ziua de sâmbătă, 17 iulie 2010.
Sumele de bani reprezentând contravaloarea pâinii donate, împreună cu sumele de bani donate de angajaţii Penitenciarului Bistriţa, în valoare de 3.305 lei, au fost depuse într-unul din conturile Crucii Roşii, în data de 20.07.2010. Articolele de îmbrăcăminte, încălţăminte şi lenjerii de pat, in număr de 57 de pachete, au fost donate miercuri, 21 iulie, prin intermediul Fundaţiei “Inocenţii”, care v-a efectua transportul în zonele calamitate.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
PENITENCIARUL BISTRIŢA
Subinspector de penitenciare
LAURA OPRIŞ
Citiţi şi:
- Deţinuţii şi-au donat pâinea pentru sinistraţi
- Deţinuţii şi-au donat raţia de alimente pentru copiii de la Preventoriul Ilişua
- Ajutoare pentru Mănăstirea Dobric şi Preventoriul TBC Ilişua de la Penitenciarul Bistriţa
- Primul transport pentru sinistraţi a pornit spre Suceava
- Solidaritate pentru sinistraţi
Adaugă comentariu nou