Şi-a violat ficele
Poliţiştii judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au reţinut luni un bărbat de 52 ani, din Ilva Mare care în perioada 2005-2010 şi-a violat în repetate rânduri fiicele vitrege în prezenţa celorlalţi copii minori ai familiei. Faptele s-au petrecut în locuinţa soţiei acestuia din comuna Măgura Ilvei, sat Arşiţa judeţul Bistriţa-Năsăud. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii s-a stabilit că S. Cornel a întreţinut în repetate rânduri prin violenţe fizice, raporturi sexuale normale cu fiicele sale vitrege R. M. şi B. V. Din cele afirmate de părţile vătămate, învinuitul ar fi încercat în mod repetat să o violeze şi pe sora lor mai mică, dar că nu a reuşit. Ca urmare a actelor sexuale avute cu cele două fiice ale soţiei sale, acestea au rămas însărcinate cu învinuitul şi au fost obligate de acesta să avorteze. Faţă de făptuitor a fost începută urmărirea penală pentru comiterea infracţiunilor de viol, tentativă de viol şi corupţie sexuală fiind cercetat în stare de reţinere pe timp de 24 ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ BN, agent principal de poliţie Claudia Adriana Rădoi.
Adaugă comentariu nou