21 de deţinuţi la meciul Gloriei
Astăzi 21 persoane private de libertate din Penitenciarul Bistriţa vor urmări echipa de fotbal AFC Gloria 1922 Bistriţa, cu ocazia meciului susţinut de către aceasta, pe teren propriu, în returul Ligii Naţionale de Fotbal. Persoanele private de libertate vor fi prezente în jurul orei 15.00 pe stadionul municipal, pentru a susţine echipa bistriţeană în meciul cu echipa FC Timişoara. Pentru participarea la această activitate au fost selecţionate persoanele care, în cursul acestei săptămâni, au participat în mod voluntar la acţiunea de deszăpezire a stadionului unde se va juca partida de fotbal, acestea având şi un comportament exemplar pe durata perioadei de detenţie. „Menţionăm faptul că această activitate este posibilă datorită bunăvoinţei AFC Gloria 1922 Bistriţa, în virtutea unei relaţii foarte bune de colaborare existente între organizaţiile noastre” declară subinspector de penitenciare Laura Opriş.
Adaugă comentariu nou